Visez o răzvrătire a lumii vegetale.
De la lichenii palizi ai cercului polar
Pân-la giganţii arbori ai zonei tropicale,
Ciuperci sau flori, mlădiţe sau trunchiuri colosale
Pornesc să-nfrunfe omul, uzurpator flecar
Al mutei lor domnii primordiale.
Păsările călătoare
Au dus din continent în continent
Vestea cea mare;
Şi-acum, în orice vrej, în orice floare
E demonul revoltei, subtil şi violent.
Eucalipţi şi cedri cu braţe uriaşe
Şi boababi bubonici cu trupul numai noduri
Se năpustesc năpraznici spre marile oraşe
Zdrobind palate, fabrici, gări, hale, turnuri, poduri.
Din ecuatorialele coclauri
Lianele cu braţe de hidre şi balauri
Se furişează şi se-ntind,
Îşi iau avântul
Şi-ntr-o reţea de funii vii cuprind
Pământul.
Şi arborii fără nume, giganţi cu braţe-căngi,
Ies fioroşi din junglă cu uraganu-n coarne
Purtând, drept coliere, şerpi boa şi, drept goarne,
Maimuţe urlătoare împleticite-n crengi.
Un pâlc de mari sequoia porneşte la asalt,
Şi înghiţind distanţe de ceasuri într-un salt
Vijelios ajunge drept la ţel:
Şi iat-un zgârie-nouri de sticlă şi oţel
Se prăbuşeşte alb, inert, înalt,
Titan tembel.
Din taiga purced oştiri de pini,
Fac paşi de şapte poşte săltând din rădăcini
Ca nişte strâmbe picioroange
Şi sunt atât de deşi încât întorc din cale
Largile fluvii ecuatoriale
Făcând o gârlă seacă dintr-un Gange.
Din crengi ca din ascunse catapulte
Sar stânci întregi zvârlite la depărtări de stele
Şi cad peste pământ atât de multe
Încât astupă mările subt ele.
În fiecare fir de iarbă un ghimpe încolţeşte,
În fiecare frunză un ochi ascuns palpită;
Şi în pământ tuberculi şi bulbi scobesc hoţeşte
O boştiură perfidă ce-i gata să te-nghită.
O forţă-năbuşită de mii şi mii de ani,
Ascunsă-n pulsul molcom al sevei, îşi ia vânt
Cu zbucium de cutremur şi clocot de vulcani;
Şi era vegetală rencepe pe pământ…
…Ca să dureze pân-atunci când, poate,
În viitoare vremuri depărtate,
Metalele din beznă şi pietrele scuipate,
Surori cu-acelea care ard în stele,
Din noaptea nemişcării se vor trezi şi ele.
