Mircea Micu - Insomnii de toamnă
Singurătatea serii ca un sicriu de ceară
În golul ei de sticlă mă-nfăşoară.
Intru cu disperare în noaptea abisală
Şi mâna mea e moartă şi inima mi-e goală.
Se-aude surd oraşul cum geme din adânc
Şi de înstrăinare nici nu mai ştiu să plâng.
Mi-e dor de nu ştiu Cine, de nu ştiu Ce mi-e dor.
De un mesteacăn firav uitat pe un ponor.
Subţire, melancolic, cu trunchiul de zăpadă,
Sclipind în noaptea rece, sub lună, că o spadă.
