Urmuz - Ismail şi Turnavitu

Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate.
Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică, iar mai tîrziu, graţie progresului ştiinţei moderne, s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.
Ismaïl nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineaţa, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoţit fiind de un viezure de care se află strîns legat cu un odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu, după ce mai întîi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămîie… Alţi viezuri mai cultivă Ismaïl în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreţine pînă au împlinit vîrsta de 16 ani şi au căpătat forme mai pline, cînd, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinsteşte rînd pe rînd şi fără pic de mustrare de cuget.
Cea mai mare parte din an, Ismaïl nu se ştie unde locuieşte. Se crede că stă conservat într-un borcan situat în podul locuinţei iubitului său tată, un bătrîn simpatic cu nasul tras la presă şi împrejmuit cu un mic gard de nuiele. Acesta, din prea multă dragoste părintească, se zice că îl ţine astfel sechestrat pentru a-l feri de pişcăturile albinelor şi de corupţia moravurilor noastre electorale. Totuşi, Ismaïl reuşeşte să scape de acolo cîte trei luni pe an, în timpul iernii, cînd cea mai mare plăcere a lui este să se îmbrace cu o rochie de gală, făcută din stofă de macat de pat cu flori mari cărămizii şi apoi să se agaţe de grinzi pe la diferite binale, în ziua cînd se serbează tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensă şi împărţit la lucrători… În acest mod speră el că va constribui într-o însemnată măsură la rezolvarea chestiunii muncitoreşti… Ismaïl primeşte şi audienţe, însă numai în vîrful dealului de lîngă pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare băneşti şi lemne sînt mai întîi introduşi sub un abat-jour enorm, unde sînt obligaţi să clocească fiecare cîte 4 ouă. Sînt apoi suiţi în cîte un vagonet de gunoi de-al primăriei şi căraţi cu o iuţeală vertiginoasă pînă sus la Ismaïl, de către un prieten al acestuia, care îi servă şi de salam, numit Turnavitu, personaj ciudat, care, în timpul ascensiunii, are urîtul obicei de a cere solicitatorilor să i se promită corespondeţă amoroasă, contrar ameninţă cu răsturnarea.
Turnavitu nu a fost multă vreme decît un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, greceşti, de pe strada Covaci şi Gabroveni. Nemaiputînd suporta mirosul ce era silit să aspire acolo, Turnavitu făcu mai multă vreme politică şi reuşi astfel să fie numit ventilator de stat, anume la bucătăria postului de pompieri ˝Radu-Vodă”.
La o serată dansantă făcu cunoştinţă lui Ismaïl. Expunîndu-i acestuia mizera situaţie în care a ajuns din cauza atîtor învîrtituri, Ismaïl, inimă caritabilă, îl luă sub protecţiunea sa. I se promise să i se servească de îndată cîte 50 de bani pe zi şi tain, cu singura obligaţiune pentru Turnavitu de a-i servi de şambelan la viezuri; asemenea, să-î iasă înainte, în fiecare dimineaţă, pe strada Arionoaiei şi, prefăcîndu-se că nu-l observă, să calce viezurele pe coadă spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatenţie, iar pe Ismaïl să-l măgulească pe rochie cu un pămătuf muiat în ulei de rapiţă, urîndu-i prosperitate şi fericire…
Tot spre a place bunului său prieten şi protector, Turnavitu ia o dată pe an formă de bidon, iar dacă este umplut cu gaz pînă sus, întreprinde o călătorie îndepărtată, de obiecei la insulele Majorca şi Minorca: mai toate aceste călătorii se compun din dus, din spînzurarea unei şopârle de clanţa uşii Căpităniei portului şi apoi reîntoarcerea în patrie…
În una dina ceste călătorii, Turnavitu, constractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în aşa hal, pe toţi viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi Ismaïl nu îi mai putea avea la discreţie oricum. Fu imediat concediat din serviciu.
Fire afară din cale sensibilă şi neputînd suporta o atare umilinţă,disperat, Turnavitu îşi puse atunci în aplicare funestul plan al sinuciderii, după ce avu însă mai întîi grijă să îşi scoată cei patru dinţi canini din gură…
Înainte de moarte se răzbună grozav pe Ismaïl, căci, punînd să i se fure acestuia toate rochiile, cu gaz dintr-însul le dădu foc pe-un maidan. Redus astfel la mizerabila situaţie de a rămîne compus numai din ochi şi favoriţi, Ismaïl abia mai avu puterea să se tîrască pînă la marginea pepinierei cu viezuri; acolo căzu el în stare de decrepitudine şi în această stare a rămas şi pînă în ziua de azi.

George Bacovia - Obsesii

Cu gândul meu
La tine,
Am întâlnit
Aspecte similare.

Părea că eşti
Chiar tu...
Doar sufletul tău
Mai rămânea
Să difere.

Şi astfel,
Din mersul meu,
Psihologii, diverse,
Mă-ndreptau,
În marşul greu
Al străzii.

George Bacovia - Ca mâine

Cu steaua care s-a desprins
Ce piere-acum în haos -
O inimă poate s-a stins
Spre veşnicul repaos.

Ca mâine şi-a noastră va cădea
În stricta veşnicie -
Cine-o căta mâhnit la ea?
Vai nimeni... cine ştie!

George Bacovia - Frig

Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude
-Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.
Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche -Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.
Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii -Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii
..Fulgi de zăpadă rătăcitori...

Ion Minulescu - La circ...

La Circ
Un accident banal
—Un acrobat,
Un salt mortal
Si
Acrobatul nu s-a mai sculat
Alamurile din orchestra au tacut,
Iar clovnii din arena au tipat
Dar publicul din staluri n-a crezut
Ca poate fi si-un accident adevarat
Si-a fluierat
Zadarnic
—Mortul n-a mai inviat
Pacat de el !
Era un tanar acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus si pana jos,
De care publicul se minuna,
Cand il vedea-ndoit ca un inel,
Sau cand pe bara fixa se-nvartea
Ca o morisca de cafea
Cu balerina langa el!
Dar balerina nu-l iubea!
Povestea lui?
Hm!
Povestea mea
—A mea,
A ta
Si-a altora!
Acelasi accident de circ, banal
O zi «relache»,
Si-apoi, la fel,
Cu-aceeasi balerina langa el,
Alt acrobat
Alt salt mortal!

Mihail Eminescu - De vorbiţi mă fac că n-aud...

De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut

{1876}

Ion Minulescu - Nocturnă

În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat in Mare
-Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia in port.
În noaptea-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.
Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlibar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!


aparută în revista Viaţa literară, I, nr. 39 (24 septembrie 1906)

PANAIT ISTRATI - la Muzeul Brăilei

Dan Botta - Visez un cer tăcut

Visez un cer tăcut, printre mirezme mii,
Visez o mare grea de lunecări albastre,
Visez la zei nespus de trişti şi de târzii,
Tăceri înfiorate, la dragostele noastre;
Visez zăpezi albastre şi magice păduri,
Visez fluide zări încremenite-alene,
Visez la Hesiod, la zei, la trubaduri,
La palidul Orpheu, la mistica Selene.

Mie-dor de nesfârşita lumină din senin,
De înălţimi pe care le-am străbătut în vise,
Bătute de-alizee ce-adie-n cerul-crin,
Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise;
Mi-e dor de orice floare strivită în neştire,
Mi-e dor de cântul nopţii ce unduie-n  ether,
De chipul tău nostalgic, de-a stelei răsărire,
Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.

Mă-mbată armonia din sferele de-argint,
Mă-mbată floarea tristă şi tristul mărgărint
Al nopţii de azur etern care-nfioară
Pateticul profum al florii de vioară,
În care umbra celor ce n-au fost niciodată
Adie-n văi adânci de haos ce mă-mbată;
Mă-mbăt de ochii tăi, de unduirea mării,
De cântecul Sirenii, de şoaptele pierzării.

Nichita Stănescu - Eu nu mă spăl de poporul meu

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!


Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!


Pe maică-mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe maică-Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!