Lucian Blaga - Psalm

 
O durere totdeauna mi-a fost 
singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam 
cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.
Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul 
să te rănească sub aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac 
de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.

LEGENDE ROMÂNEŞTI

1. Legenda Apolodor din Damasc
2. Legenda Babele
3. Legenda Baba Dochia 
4. Legenda Banul Mărăcine
5. Legenda Bucur Ciobanul
6. Legenda Capului Midia
7. Legenda Căluşarul
8. Legenda Când dacii coboară de pe Metope 
9. Legenda Când se întâlnesc două stele
10. Legenda Chira Chiralina 
11. Legenda Codrul Vlăsiei
12. Legenda Comoara lui Scorilo  
13. Legenda Comoara tăinuită 
14. Legenda Comorile lui Negru Vodă
15. Legenda Craiul Criş
16. Legenda Crăiţei
17. Legenda Din Constandin 
18. Legenda Doamnei lui Neagoe  
19. Legenda Drumul zimbrilor
20. Legenda Enea Haiducul
21. Legenda Fata Bistriţei 
22. Legenda Fata cea vitează 
23. Legenda Fata de la Cozia
24. Legenda Fântânii Dorobanţilor
25. Legenda Fiul vânătorului 
26. Legenda Florii Soarelui 
27. Legenda Haiducul cu cosiţe aurii
28. Legenda IO, Mircea Voievod 
29. Legenda Izvorului fermecat - Hebe 
30. Legenda Judecata Crişanului 
31. Legenda lacului Galbenul
32. Legenda licuricilor 
33. Legenda Marei 
34. Legenda Mănăstirea Argeşului
35. Legenda Meşterului Manole 
36. Legenda Moştenirea lui Burebista 
37. Legenda Mureşului şi a Oltului
38. Legenda Naiului 
39. Legenda Poiana horei
40. Legenda Poiana Moşului 
41. Legenda Povestea crinului 
42. Legenda Radu lui Anghel 
43. Legenda Sciţii şi Darius împărat 
44. Legenda Siriului 
45. Legenda Taina Olmazului
46. Legenda Taina Muntelui Furnica   
47. Legenda Turnul lui Petru Vodă Cercel 
48. Legenda de pe Valea Cernei 
49. Legenda Valea lui Coman
50. Legenda Visul Voievodului  
51. Legenda Viteazul 
52. Legenda Voievodul Posadei 

Ştefan Augustin Doinaş - Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Pentru cine cântă TULNICELE în ŢARA MOŢILOR

Târgul de fete de la Muntele Găina - "Muntele Dragostei 2008"

Ilarie VORONCA - Biografie (opera si scrierile)

Ilarie VORONCA (pseud. lui Eduard Marcus), n. 31 dec. 1903, Braila - m. 5 apr. 1946, Paris.

Poet

Fiul lui Isidor Marcus, proprietarul unui joagar, comerciant, si al Ceciliei (n. Brenner).

Studii la Liceul Pedagogic din Bucuresti (1914-1921). Licentiat al Facultatii de Drept a Univ. din Bucuresti (1924). Debuteaza in revista Sburatorul literar, cu poezia Tristeti de toamna (nov. 1921). Fecventeaza cenaclul condus de E. Lovinescu. Versurile publicate in Sburatorul literar, Flacara, Nazuinta, Contimporanul sunt adunate in volumul Restristi (1923).

Din 1924, cand redacteaza impreuna cu St. Roii si VORONCA Brauner, numarul unic din revista 75 H. P. (oct.), VORONCA se afirma printre principalii promotori ai miscarii de avangarda romanesti. Publica in Punct (1924-1925), face parte din red. revistei Integral 1925-1928, colaboreaza frecvent la rev. unu (1928-1931). 

Din capitala Frantei, unde plecase in 1926 cu intentia de a-si lua doctoratul in drept (proiect nerealizat), revine frecvent in tara sau trimite numeroase colab. (poezii, poeme in proza, eseuri, interviuri). La Paris, lucreaza, printre altele, in biroul unei soc. de asigurari. Dupa intoarcerea la Bucuresti, in 1929, e functionar la presedintia Consiliului de Ministri. Din 1933, se stabileste in Franta; continua sa trimita art. ziarului Adevarul (1935-1937). in anii ocupatiei naziste, participa la miscarea franceza de Rezistenta, iar dupa eliberare este directorul emisiunilor in lb. romana la Radio Paris. 

Se sinucide in aprilie 1946. Scrierile in lb. romana ale lui V., posterioare debutului cu accente bacoviene din Restristi, ilustreaza toate etapele importante ale miscarii romanesti de avangarda: momentul 75 H. P. poarta marca unui dadaism tarziu si al constructivismului, poemele publicate in rev. Punct, in 1924-1925, si abia in 1931, in placheta Invitatie la bal, se fac ecoul manifestelor constructiviste; Colomba (1927), Ulise (1928), Bratara noptilor (1929), Plante si animale (1929) indica, prin neobisnuita densitate imagistica si mobilitatea asociativa, anumite deschideri spre suprarealism, identificabile si in Zodiac (1930) si Incantatii (1931). Excesele "miliardarului de imagini" (E. Lovinescu) sunt evitate in mare masura in ultimele carti - Petre Schlemihl (1932) si Pattnos si alte sase poeme (1933) in care discursul liric se simplifica, primind accente whitmaniene. 

Eseuri si poeme in proza, in voi. A doua lumina (1930) si Act de prezenta (1932). Inaugurata prin traducerea unor carti reprezentative pentru creatia sa romaneasca (Ulise - Ulysse dans la citi, 1933; Petre Schlemihl - Poimes parmi Ies hommes -1934; Patmos, 1934), etapa franceza a scrisului lui VORONCA cuprinde inca cincisprezece carti (poezii, poeme in proza); ea continua direct perioada anterioara in directia unui lirism vizionar, cu accente imnice, insufletite de un autentic patos umanitarist, pe un fond de angoasa existentiala, permanent in opera sa (v. Permis de sejour -1935; La Poesie commune - 1936; La joie est pour l homme - 1936; Amitie des choses - 1937; L Apprenti fantome - 1938; Contre-solitude - 1946 etc). Proze: Lord Duveen ou l invisible a la portee de tous - 1941; L interview - 1944; Souvenirs de la planate Terre - 1945 etc. Conferinte despre literatura romana la Sorbona si Radio Paris. A tradus, in colab., folclor din culegerea lui C. Brailoiu (Les chants du mort, 1947).

Opera lui VORONCA reflecta principalele momente ale miscarii romanesti de avangarda dintre cele doua razboaie mondiale, cu care biografia sa poetica se identifica. Restristi, volumul de debut (1923), se situa inca in zona de iradiere a lirismului bacovian, la care se adauga ecouri din Camil Baltazar si Adrian Maniu. Tristeti, Nelinisti, Sfarsiri, Primavara trista, Preumblari bolnave sunt cateva dintre titlurile acestor poeme, circumscriind un sentiment de neliniste si apasare, intr-un peisaj cenusiu, pluvios, in lenta dezagregare - tablou al descompunerii materiei, al stingerii generale. VORONCA reface aici, in tonalitate sentimentala, cadrul targului de provincie bacovian ("orasul intunecat", "deznadajduit", "de intuneric", cu "tristetea zidurilor de internat", cu gradina publica in care "banci si lumini in toamna putrezesc") si fizionomia palidului "elev singuratic" stanjenit de decorul sumbru si tentat (precum Camil Baltazar din Vecernii) de evaziunea in natura regeneratoare. 

Daca universul poetic e inca restrans la cateva motive mai putin originale, poate fi remarcata totusi, inca de pe acum, indrazneala modernista a imaginilor. "Facilitatea aproape prodigioasa de a se exprima in comparatii si imagini" (E. Lovinescu) face si meritul, dar si deficienta acestei prime carti in care poezia se construieste adeseori prin simpla juxtapunere de metafore, uneori arbitrare, daunand unitatii poemului. Foarte curand, VORONCA se orienteaza catre primele manifestari ale avangardei, inaugurata de Manifestul activist catre tinerime al revistei constructiviste Contimporanul (mai, 1924). Creatia sa din acesti ani este evident modelata dupa programul constructivist, dezvoltat si teoretic in numeroasele manifeste, articole si eseuri publicate paralele in Punct (1924-1925) si Integral (1925-1928). Efemera 75 H. P (octombrie 1924) retinuse si un numar de texte antipoetice, compuse dupa reteta dadaista sau cea a "cuvintelor in libertate" futurista. 

Poetul neaga acum sentimentalismul si "dezagregarea bolnava, romantica suprarealista", opunandu-i idealul "ordinii esenta constructiva, calsica, integrala". In viziunea sa, poetul devine un "seismograf al dinamicii vremii, iar "poemul integral" urmeaza a se construi pe baza unei tehnici a imaginii sugerata, in ordine istorica, de catre F. T. Marinetti sau Pierre Reverdy: "plasmuire abstracta, imagine: raport pur a doua elemente cat mai departate (sau cat mai apropiate) intre ele". Rigoarea constructiei poeziei, orientata catre "analogia de corpuri geometrice", este serios concurata in aceasta definitie de procedeul "liberei insiruiri a cuvintelor" (ecou futurist) si al revelatoarelor "asociatii fulgere frunzis in noapte", menite sa imprime creatiei dinamica adecvata spiritului epocii masiniste. O asemenea definitie a actului poetic, situata la confluenta mai multor tendinte ale avangardei, va permite, de altfel, e destul de mare libertate de miscare a creatiei poetice a lui V., prin succesive nuantari, de la dadaism, futurism si constructivism, pana la frontierele scrierii automate suprarealiste. Invitatie la bal, ce aduna, in 1931, versurile tiparite in reviste intre 1924 si 1925, prelungeste, de fapt, sentimentalitatea ravasita de "tristeti" si de "restristi" a debutului, in feeria mecanica a metropolei cosmopolite. Versul e eliptic, construit in stilul "telegrafic" propus in manifestele vremii, de un ermetism mai mult gramatical. Imagismul abundent, caracteristic inca de la debut, vizeaza sugestia dinamismului vietii modeme, cautand desenul geometric, organizat intr-o suprapunere simultaneista de planuri ale notatiei, precum in acest Almanah: "Supapa ora in alama si zinc/ sangele face salturi de necrezut subteran/ acid pasul ca un cuvant cub deschis/ campul intre coaste curb sau plan. // Amazoana peste preerii in vis/ las gandul rasturnat in oglinzi/ zgomotele descresc ca pretul cerealelor". In ciuda unor reusite remarcabile, rigiditatea tehnicista a unei asemenea poezii convine mai putin temperamentului elegiac al poetului. Contactul cu miscarea suprarealista, din ce in ce mai puternic in anii urmatori, va fi decisiv pentru evolutia lui VORONCA Fara a deveni vreodata un suprarealist propriu-zis, poetul e stimulat totusi de libertatea asociativa nelimitata si de fervoarea romantica a curentului patronat de Andre Breton indeosebi intre anii 1928 si 1931 (adica in perioada colaborarii la revista unu). Schimbarea tine mai mult de deplasarea unor accente in cadrul unei doctrine poetice de sinteza avangardista. Ramas acelasi in datele sale fundamentale (anti-traditionalism, respingerea conventiei literare in profitul poeziei definita ca stare de spirit in perpetua mobilitate, ca act existential, cult al inovatiei radicale etc.), acest program adauga exaltarea romantica a imaginatiei creatoare si a visului (care devine principalul agent de subversiune anticonventionala si de dinamizare a poeziei, garantandu-i in acelasi timp autenticitatea). "Miliardarul de imagini" (E. Lovinescu) scrie, incepand cu poemul erotic Colomba (1927), o poezie a jubilatiei imnice, de intensa metaforizare, eliberata acum de constrangerile esteticii constructiviste, impinsa iarasi pana la supraaglomerarea baroca, ce va atinge in Incantatii (1931) maxima amplitudine. Elanul imagistic iesit din comun il va indrepta spre poemul construit panoramic, - vast "reportaj liric" coaguland o suita de "ode elementare", in volume ca Ulise (1928) si Bratara noptilor (1929), care se situeaza printre creatiile sale cele mai valoroase. Comparat ca structura cu poemul lui Apollinaire, Zone, Ulise (impreuna cu Bratara noptilor si mai ales cu Plante si animale - 1929), poate fi apropiat si de universul arghezian al "boabei si al faramei" ori de "poezia roadelor" a lui Ion Pillat" class="navg">Ion Pillat. Situarea lui VORONCA printre "traditionalisti" (G. Calinescu) e-totusi o eroare, elementele fundamentale ale universului sau, ca si structura poeziei sale neavand decat foarte superficiale incidente cu traditionalismul. Ultimele volume ale lui VORONCA se deschid tot mai mult spre un lirism vizionar, aducand in creatia sa solemnitatea amplului discurs umanitarist de factura whitmaniana -vis al unui cosmos purificat si al unei omeniri eliberate de servitutile "veacului mediocritatii". Imagismului fragmentar, dezlantuit spectaculos in versurile de pana la Incantatii, i se substituie, indeosebi in Petre Schlemihl (1932), si Patmos (1933), notatia directa, accentul fiind deplasat de pe imaginea de detaliu pe viziunea de ansamblu, care castiga in coerenta, frenezia vitalista face loc meditatiei si reveriei mai calme, intr-un univers scaldat in luminile visului: "Zi linistita, zi luminoasa, / cu semanaturile stralucind langa soarele de arama/ Cu impartirea dreapta a bucatelor/ Langa aburii desfacuti intre fanete si vanturile de argint/ Iata-te tu, omule bun, /Argat sau cantaret cu uneltele amiezii /Cainii latra bucurosi, cainii iti ies inainte/ Din vocea ta buna ziua urca limpede". E o formula ce va fi dezvoltata in limbajul simplu si direct al poeziei sale franceze, egala ca intindere cu opera scrisa in romaneste. Univers al transparentei si puritatii, al generoasei comuniuni a lucrurilor umile, ridicand in plan poetic evenimentul cotidian pe care il glorifica cu pasiunea si forta imaginativa a unui romantic, poezia lui VORONCA se impune in primul rand prin extraordinara sa incarcatura imagistica, de o mare bogatie si varietate a inventiei. Metaforizarea excesiva dauneaza uneori echilibrului general al poeziei. Remarcabila este si poezia poetului, scrisa in acelasi stil imagistic, in care propozitiile manifestului de avangarda se confunda cu poemul. In plus, A doua lumina (1930) si Act de prezenta (1932) constituie unele dintre cele mai entuziaste pledoarii pentru poezie din literatura romana a secolului nostru.

OPERA

Restristi, Bucuresti, 1923; Colomba, Paris, 1927; Ulise, Paris, 1928; Plante si animale. Terase, Paris, 1929; Bratara noptilor. Bucuresti, 1929; A doua lumina, Bucuresti, 1930; Zodiac, Bucuresti, 1930; Invitatie la bal (1924-1925), Bucuresti, 1931; Incantatii, Bucuresti, 1931; Act de prezenta, Bucuresti, 1932; Petre Schlemihl, Bucuresti, 1932; Patmos si alte sase poeme, Bucuresti, 1933; Ulysse dans la cite, traducere partiala Roger Vailland, praface de G. Ribemont-Dessaignes, Paris, 1933; Poemes parmi Ies hommes. Bruxelles, 1934; Patmos, Paris, 1934; Permis de sejour, Paris, 1935; La Poesie commune, Paris, 1936 (ed. II, 1979); La joie est pur l home, Paris, 1936; Pater noster, Paris, 1937; Ami-tie des choses. Paris, 1937; Oisivete, Paris, 1938; L Ap-prenti fantome. Paris, 1938; Le Marchand de quatre saisons. Bruxelles, 1938; Lord Duveen ou l invisible a la portee de tous, Paris, 1941; La confession d une ame fausse, Paris, 1942; L Interview, Paris, 1944; La ele des realites, Paris, 1944; Henrika, Paris, 1945; Souvenirs de la planete Terre, Paris, 1945; Contresolitude, Paris, 1946; Les chants du mort. Paris, 1947; Diner chez Jeanne Coppel, Paris, 1952; Poimes choisis, pref. de Tristan Tzara, Paris, 1956 (ed. II, 1967); Poemes inedits, presentation de D. P. Bouloc, Paris, 1961; Poeme, cu o pref. de E. Simion, Bucuresti, 1961; Poemes inedits. Paris, 1964; Onze recits, pref. de Eugene Ionesco, 1968; Poeme pour glorifier la pied. Paris, 1971; Poeme alese, I-II, antologie, trad. si pref. de S. Pana, Bucuresti, 1972; Act de prezenta, studiu introductiv si note de I. Pop, Cluj, 1972; Mic manual de fericire perfecta, trad. de S. Pana, Bucuresti, 1973; Interviul. Unsprezece povestiri, traducere de B. Brezianu, Irina Fortunescu, I. Pop, pref. de I. Pop, cuvant inainte de B. Brezianu, Bucuresti, 1989; Zodiac (Scrieri, I), ed., studiu introductiv si note de I. Pop, Bucuresti 1992; Incantatii (Scrieri, II), Bucuresti, 1993; A doua lumina, proze (Scrieri, III), Bucuresti, 1996.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria, III; Perpessicius, Mentiuni, I-V; P. Constantinescu, Scrieri, V; G. Calinescu, Principii; idem, Istoria; I. Pop, in Tribuna, Nr. 18, 1965; idem, in Tribuna nr. 23, 1966; E. Ionescu, in Tribuna, nr. 14, 1968; N. Manolescu, Metamorfozele; I. Pop, Avangardismul; S. Pana, in Luceafarul, nr. 11, 1971; C. Veronca, in Romania literara, nr. 32, 1971; D. Pillat, Mozaic istorico-literar, 1971; Al. Piru, in Romania literara, nr. 39, 1972; C. Cio-praga, in Cronica, nr. 52, 1973; Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 42, 1973; Al. Philippide, in Luceafarul, nr. 6, 1973; M. Zaciu, in Tribuna, nr. 10, 1973; idem, in Manuscriptum, nr. 3, 1973; idem, Ordinea si aventura, 1973; Ovid S. Crohmalniceanu, Literatura, II; N. Balota, Arte poetice ale secolului XX, 1976; I. Negoitescu, Analize si sinteze, 1976; I. Vartic, Spectacol interior, 1977; H. Zalis, in Saptamana, nr. 335, 1977; Gh. Grigurcu, in Steaua, nr. 4, 1978; C. Sorescu, in Saptamana, nr. 413, 1978; S. Cioculescu, in Flacara, nr. 6, 1979; B. Brezianu, in Secolul 20, nr. 11-12, 1980; M. Bucur, Poezie-destin-drama, 1982; M. Mincu, Avangarda literara romaneasca, 1983; D. Micu, Modernismul romanesc, I-II, 1984-1985; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986; I. Pop, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3-4, 1987; idem. Avangarda in literatura romana, 1990; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu; 1989; idem, A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei, 1993; D. Micu, Scurta istorie a literaturii romane, II, 1995; M. Papahagi, Interpretari pe teme date, 1995.

sursa :  http://www.autorii.com/scriitori/ilarie-voronca/

Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri

Te-a zămislit blânda natură
Ca pe o floare de pe plai;
Din carminul rozei de mai
Ţi-a zugrăvit, rotunda gură,
Iar din albastrul de cicoare
Ţi-a-nduioşat privirea vie,
Aşa că bine nu se ştie
De eşti femeie sau eşti floare.
La brâu te-a strâns ca pe-un mănunchi
De ramuri tinere de crin
Şi nu ştiu ce ţi-a pus în sân
Şi de la sân pân-la genunchi,
Că parcă-i fi un vis croit
După gândirea mea nebună,
Cu sufletul ca alba lună,
Cu trupul cald şi liniştit.
În trista mea singurătate
Au răsărit colo şi colo
Vedenii cu cap de Apollo
Şi ochi plini de bunătate:
Dar dacă tu ai şti anume
Cât farmec e-n făptura ta,
Ai face aripi şi-ai zbura,
Căci prea eşti singură în lume.

Mateiu Ion Caragiale - Lauda cuceritorului

„Rois barbares,
Sombres chasseurs d’aurochs!...“
H. Taine"

O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărăţii bătrâne
Şi-ai câştigat izbânzi nenumărate;
Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Şi-ai ars cetăţi, ai fost măreţ, stăpâne,
Când jefuind regeştile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Şi oaselor bogatele veşminte;
O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,
Dacă-al tău nume îl săpase runa
Cea tainică pentr-a-ţi slăvi avântul,
L-a şters neîmpăcată-apoi uitarea,
Precum ţi-a spulberat cenuşa vântul.
Povestea ta pierdută e-n vâltoarea,
De ani supuşi ce vremea-a spulberat,
Dar umbra ta le mohorăşte zarea,
Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat,
Cuprins de flăcări pe căzânde turle,
Cu pieptul gol luptând însângerat,
Beat de măcel. Asurzitoare surle
Cu spijele se întreceau turbate,
Şi-ades făceai îngrozitor să urle
De buciumări pădurile carpate,
Vânând călare zimbrul şi vierul
Şi săgetând jivine-înspăimântate.
În sumbri nori ce trec încomând cerul
În zori, goniţi de aspra vijelie,
Le mai zăresc cum fug mugind de fierul
Ucigător. Zburau cu veselie
Deasupra-ţi corbii, şi de-atâta sânge
Răsar şi astăzi roşii flori din glie.
Dar, îndelung nu ţi-a fost dat a-nfrânge
Pe-aceea ce pândise rânjitoare,
La sânu-i rece să te poată strânge,
Şi ai pierit, trădat într-o strâmtoare.
Amar te-a plâns, pletoasa seminţie
Ea, ce pe-o culme-într-un apus de soare,
Urlând, te-a ars cu-ntreaga-ţi avuţie,
Cu-ai tăi sirepi, cu roabele iubite,
Ce desfătau posaca ta beţie.
*
Sunt seri, spre toamnă,-adânci şi strălucite
Ce, luminându-mi negura-amintirii,
Trezesc în mine suflete-adormite
De mult, încât cad pradă amăgirii
Când cerul pârguit la zări cuprinde
Purpura toată, şi toţi trandafirii,
Şi-n sânge scaldă para ce-l aprinde
De vii văpăi — privind atunci amurgul,
Un dor păgân sălbatic mă încinde, —
Şi văd, stăpâne, cum îţi arde rugul.

Mateiu Ion Caragiale - Mărturisire

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.
Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.
Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.

Mateiu Ion Caragiale - La Argeş

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.
Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din ’naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,
Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi —
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?
— Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienesc posace mormântul părăsit.