Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Radu Gyr - Iarnă

 
Trosnesc pe uliți pietrele de ger.
Ce Sfarmă-Piatră vine să le sfarme?
Lățos se culcă vântul și adoarme
ca un dulău cu labele pe cer.

Se-oprește vremea-n aer fără glas,
și-atât de albe-s crengile afară,
că nu par crengi, ci îngeri ce coboară
de undeva, de pe-un iconostas.

Și-atât de alb e visul, și, ca el,
atât de albă-i lumea în lumină,
că fiecare gând care suspină
ca Duhul Sfânt se face porumbel.

În țurțuri clari și scânteiri de sloi,
surâsul Maicii Domnului s-aprinde.
La ceas târziu, cu glasuri de colinde,
vin amintiri la ușile din noi.

Ne bate-n geam o stea ca din povești.
E poate steaua magilor, curată,
sau poate-i numai inima de-alt’dată,
care ne cheamă încă la ferești.


Radu Gyr - Hangiul


Afară-i vânt și-i gol ulciorul.
-Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca zarea și ca dorul
Și cum e jalea de amar.

El însă-mi toarnă în neștire
un vin adânc cu umbre lungi.
-Bea! Dulce-i ca o amintire
pe care-o chemi când o alungi.

Ulcioru-i gol și-afară vântul…
-Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormântul
Și cum e moartea de amar.

Hangiul însă-mi pune-n față
un vin însângerat de vremi.
Bea! Este dulce ca o viață
pe care-o ierți când o blestemi.


Radu Gyr - Cântec de primăvară


Prin somn auzi cum ramuri mari se scoală
Și-ți cresc pe umeri ca pe crengi de foc.
E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală,
mai sus de ramuri, tainele se coc.

Se-ntind pe lume drumuri de miresme,
nu pentru pași, ci poate pentru sfinți.
E ceasul când răsar catapetesme
la capătul potecilor fierbinți.

Hai! Rupe-ți lanțul! Calcă-n lut parâmii
Și inima, să mergem amândoi . . .
E ceasul când foșnesc în cer salcâmii
Și când miroase luna a trifoi.


Radu Gyr - De la Prut până la Don


De la Prut până la Don,
prin Crimeea, mai-nainte,
tânăr grâu peste morminte,
ierburi mari peste beton.

De la Mureș pân-la Tatra,
de la Cluj la Debrețin,
Șesuri mari de grâu senin,
ierburi peste toată piatra.

Arde rodul proaspăt, pline,
Patru zări împărătești.
Grâule din cine crești?
Iarbă, cine plânge-n tine?


Radu Gyr - Și când eu nu voi mai veni nicicum



Și când eu nu voi mai veni nicicum
cu pași pe care nimeni nu-i așteaptă,
ci doar cu pași ce nu ating vreo treaptă
și-abia plutind de-un dureros parfum,

vechi jilțuri ce prin colțuri se deșteaptă
îmi vor întinde brațe moi de fum
și ca o foaie-n fiece album
s-o scutura o floare sau o șoaptă.

Vor plânge-n aer pașii selenari,
b trânul jilț prin noapte o să geamă.
Într-un portret uitat din ani școlari,
un licean ce-n vremuri se destramă
și-o ridica o clipă ochii mari

Și ochii mei m-or căuta din ramă.


Radu Gyr - Din zvonuri de temniceri



Din zvonuri de la temniceri
aflăm că-s numai patru veri
de când ne-au tencuit de vii
În timpul fără ani şi zi.

Noi nu ştim când fu vara-a patra,
dar auzim cum creşte piatra;
cum creşte fierul peste noi
ca iarba aspră pe strigoi.

Din zvonuri de la temniceri,
afară-i astăzi, mâine, ieri . . .
Noi nu ştim dacă-i ieri sau azi,
dar auzim, zăvor, cum cazi;

cum grele lespede se-nchid
peste mileniile din zid
şi cum se-ngroapă fără zvon
mormântul nostru sub beton.

Din zvonuri de la temniceri,
noi am murit de patru veri.

Radu Gyr - Cimitirul oraşului


Sâmbăta vin câteva babe,
punând lumini, plivind urzici.
Lespezi domestice pe labe
pasc timpul năpădit aici.

Ce simetrie pe alei egale!
ce geometrie de scaieți!
Și dreptunghiuri vegetale
peste zarafi, peste poeți!

Bunicii zac sub iarba goală
lângă nepoți pe care, ieri,
i-au dus de mână-ncet la școală
ori i-au culcat în mângâieri.

Ici, colo, dorm săruturi
ce nu s-au dăruit nicicum
sau mâini ce-au fluturat saluturi
Și ochi ce ne-au zâmbit pe drum.

Spre seară, vin cu gesturi lente
arhangheli învoiți din cer,
mirați că-și văd pe monumente
un chip de marmoră, sever.

Și zilnic intră altă cruce
și alt moșneag purtat la pas,
el-plâns de noi că-ncet se duce,
noi - plânși de el că am rămas.


Radu Gyr - A mai murit încă unul


A mai murit încă unul –
cu foamea pe față,
cu ochii de ceață,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată
unul câte unul.

Trei, șase, opt, zece . . .
A mai murit un mișel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
și nici m măligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mângâie foarte.
Tovarăși de moarte,
poftim încă unul!

Lăsați-l să plece!
Nu spuneți o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
și-o pâine rece.