Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Featured Posts

Biblioteca

Ex ossibus ultor! de George Coşbuc


George Coşbuc

EX OSSIBUS ULTOR

(Cel ucis se răzbună)

A fost un tânăr împărat,
De la mişei a smuls averea
Şi a smuls de la tirani puterea
Şi mulţi nebuni a spânzurat.
Dar patru inşi vorbind în şoapte
L-au dus în giulgiuri învelit
Şi-n codrul cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.

Cei tari au zis: „A fost mişel!
Ne-a prigonit prea multă vreme!“
Iar popii fulgerau blesteme,
Şi cei ce mai vorbeau de el
Nici voie să-şi cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut
Şi niciodată n-au ştiut
În ce pământ le doarme mortul.

Şi nu vor şti! Căci groapa lui
În blestemat pământ s-ascunde.
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a Iadul să-ngrădească
Cu nopţi de veci acel mormânt,
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nu-i clatină ca să vorbească.

Dar noaptea-n zare uneori,
Când e furtună-n depărtare,
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori
Şi-ntruna spre păduri arată
Şi scapără spre ea mereu
De parc-arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată!

Iar într-o noapte va lovi!
Şi spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină
Şi brazii-n flăcări vor vorbi.
Atunci, cu fulgerul tovarăş,
Ieşi-va mortul împărat
Şi-n iad, de unde au plecat,
S-or prăbuşi tiranii iarăş…

Alexandru Philippide - Glasuri


De unde vin? De unde se coboară,
În mine, nălucirea lor adâncă?
Vor fi rămas din vremi de-odinioară?
Se smulg din vremi neîmplinite încă?
Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate,
Vreun băștinaș din alte lumi străbate,
Cercetător, atât amar de drum
Și la fereastra minții mele bate,
Cu-o mână străvezie, ca de fum...
O, glasuri care m-ați ales popas,
Când n-oi mai fi nici eu decât un glas,
Mă veți lua pe calea de apoi,
Prin vămile vazduhului, cu voi,
Sau mă veți părăsi în drum, stingher,
Uitat, pierdut în vreun străin ungher
Al cosmosului fără jos și sus,
La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus?

George Bacovia - Seară tristă


Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale, -
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale,
Barbar, cânta femeia-aceea.
Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă -
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cânta femeia-aceea.
Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală, -
Barbar, cânta femeia-aceea...

Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie


Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apa năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu - nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsă și gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt - și să lunec
o dată cu vara în toamnă...
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

Victor Vlad Delamarina - ĂL MAI TARE OM DIN LUME


Trâmbiț, dobe, larmă, chihot,
Fluier, strâgăt, râs și ropot...
Șie să fie? Șie să fie?
Iacă-n târg, "minajărie"!
O "comegie" d-a cu fiară
Și-mprejur lumie șî țară.
În căletcă, o măimucă
Baș ca omu mânca nucă;
Alta, blăstămată, șoadă,
Șă țînea numa' în coadă
Ș-alcele, mînca-le-ar focu!
Nu-ș găsau o clipă locu.
Lupi, urși, mâță, oi, cornuce,
Fel dă fel dă joavini sluce;
Chițorani, ariși și vulturi,
Dă prîn lume, dîn țînuturi
D-elea gâbe, d-elea rele,
Feri-mă, Doamne, dă iele!
Mulce-am văz't, pă bani, viedz bine.
Cum nu vege ori șî șine.
D'apăi l-am văzut anume
P-"ăl măi tare om dîn lume",
Care să juca cu leii
Si-i băcea dă-i lua tăți zmeii!
Cui l-o doborî-n țărână
Ișia că-i plăceșce-n mână
O hârcie d-a d-o sută
Fără dă niși o dispută.
Dar cum mi ce puni cu neamțu,
Care-n ghinț îț rupe lantu?
Să loviau fișiorii-n coace:
"Șiine-i? Unge-i? Care poace?"
Cînd d-odată, - iacă-amaru!
Sandu Blegia, - tăbăcaru,
Să sufulcă șî tușeșce,
Lângă "comegianț" să-opreșce.
Să râgea neamțu dă Sandu,!
Dară Sandu, fișiorandu,
Mi-l cuprinsă dă subsoară
Șî nu să lăsă cu "doară"!
Strânjie-l! Sușie-l! Zî-i pă nume!
Ãlui mai tare dîn lume!
Gâfăia neamțu a sâlă,
Dar lu Blegia nu-i fu milă,
Hopa-țupa, țupa-hopa!
Ș-o găsît nemțoniu popa!
"Țâne-l! lasă-l! Ia-l dă mână!
Zdup cu neamțu în țărână!
"Bravo ! - Sandu să trăiască !"
Dar când fu să îi plăcească,
Ișie neamțu: "Abăr, frace...
Nu să pringe că-i pă space!"
Vrea: că-i pungă și că-i ceacă.
Suta zuitată s-o-facă!
"Nu ce joși cu mine, dragă!
"Asta, viedz, în cap ț-o bagă!
"N-ascult vorbe io șî glume,
"Când mi-s io mai tare-n lume!
"Ș-adă suta !" ișie Blegia, '
"Că dă nu - 'ț fac praf comegia!!!"


VICTOR VLAD DELAMARINA (31 august 1870, Satu Mic, Banat – 3/15 mai 1896, Herendești, Banat, tuberculoză; e înmormântat la Lugoj), cap de serie al savuroasei poezii în grai bănățean, cu atâția reprezentanți remarcabili, și un exemplu de ținută lirică pentru Gheorghe Azap, era poliglot, cunoștea patru limbi și tot patru îi erau pasiunile: marina, pictura (acuarelist dotat), poezia și dramaturgia (în liceu). Versurile publicate de ”Convorbiri literare” în 1898, adunate în volumul din 1902, ”Poezii bănăţeneşti. Întocmiri” (1902, Lugoj), au atras simpatia, îndreptățită, a lui T.Maiorescu.








Lucian Blaga - O toamnă va veni

 O toamnă va veni cândva târziu,

când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârna o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmora al unei cripte.
O toamna va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ți va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.
O toamnă va veni și mașteră,
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le-așterni peste mormânturile tuturor,
acelora, care se duc în veci
cu primăvara ta.

Ion Vinea - Pasărea măiastră

 Lui C. Brâncuși

 

Duhul e-n minți- și pe pământ umbră.

Ochii noștri trag stelele în gări.

Miresmele au culcat zgomotele,

cu adieri ne pipăie câmpia,-

 mătasea mării pașilor se dăruie,-

vântuie vremea prin ramuri greu încărcate,

veștile, simte-le, coapte, cad pretutindeni în noapte.

Sorii mâinilor cerului i-am întins.

Pe mormintele nedeschise împinși

ne purtăm fântânile în sânge.

Să înălțăm vrem iar turnul lui Babel,

din năzuinți cuib cuvântului să boltim.

Ca în fața unui cântec mare

pasărea setii fulg de flacără

răstignească-și ivirea măiastră

amăgitor de sfânt pe catapeteasmă.


Emil CIORAN, Exerciții de admirație

 

Emil CIORAN, Exerciții de admirație

lectura Alina Covaci


Emil Cioran despre Mircea Eliade

*”Exerciții de admirație” (1986)- capitol publicat în volumul de ”Eseuri” - Emil Cioran, volum apărut la editura Cartea Românească în 1988.