Lui C. Brâncuși
Duhul e-n minți- și pe pământ umbră.
Ochii noștri trag stelele în gări.
Miresmele au culcat zgomotele,
cu adieri ne pipăie câmpia,-
mătasea mării pașilor se dăruie,-
vântuie vremea prin ramuri greu încărcate,
veștile, simte-le, coapte, cad pretutindeni în noapte.
Sorii mâinilor cerului i-am întins.
Pe mormintele nedeschise împinși
ne purtăm fântânile în sânge.
Să înălțăm vrem iar turnul lui Babel,
din năzuinți cuib cuvântului să boltim.
Ca în fața unui cântec mare
pasărea setii fulg de flacără
răstignească-și ivirea măiastră
amăgitor de sfânt pe catapeteasmă.
