Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Geo Bogza - Esseu


lui Ilarie Voronca

Ce frumos era la piatra neamţ
Aerul tare ca un poem de geo bogza
Şi munţii deranjaţi de ultima furtună
Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor
La trecătoarea de stânci colţuroase bratocea
Unde ciobanul întâlnit se masturba în aer liber
Şi câinii de la stână lingeau pe piatră sperma.

Era frumos ciobanul şi cât de feciorelnic
Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor
Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste
Sămânţa, ca un scuipat, făcea pe stâncă: plici
Câinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie
Nu rămânea nici o murdărie.
Şi totul era atât de frumos şi pur.

Radu Stanca - Numai noaptea


Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi între-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

Numai noaptea, când e luna plină
Şi pe stanca neagră, lângă-un trunchi,
Presimtindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz!

Radu Stanca - Zic şi eu...


Ce multe versuri, ah! ce multe versuri
Şi totuşi ce puţină poezie!
Unde te uiţi podoabe, panglici, dresuri,
Nicio revoltă, nicio bucurie.

O secetă imensă peste toate.
Emoţii false, măşti şi platitudini.
Poetu-şi face locul dând din coate
Şi-n templu poze ia, nu atitudini.

Unde sunt timpii când feream urechea
De ritmuri încâlcite şi vulgare,
Când şlefuiam imaginea, străvechea,
Cu noi oglinzi albastre, sublunare?
Pe-atuncea poezia, în fiinţă
Şoptită tainic, ca o rugăciune,
Era o profesiune de credinţă.
Astăzi credinţa e o profesiune.