Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Nichita Stănescu - Lui Tudor Arghezi


Te-ai oprit?
te-a strapuns vegetal,
galgait, ochiul supt, de telal,
sa-l mangai
sa-l rasfeti in urechi:
- Haine vechi cumparam! Haaineee vechi...

Pantecul ti-i jigarit,
ghiortaiala te-a ghicit.
Inima...n-ai palalaie
de vanzare, vreo bataie?
Suflete, nu-ti vinzi tu, frate,
gandurile dezbracate?
Ca nu m-oi tinea abras
daca-i mai cata cumvas
in bocceaua ta cu stele
vreun tapsan fara pingele
sau vreo garla rupta-n coate,
sa le arvunesc pe toate.

Toalele de mucava,
fiescare o para.
Toalele de-azur si tina,
o scatoalca levantina.
Toalele de om sarac -
candel, mied si cozonac.

Cade lung
colcait vegetal.
Pe trotuar, strigat stins de telal.
Tot mai stai pironit?
...sa plecam!
- Haine vechi, haine vechi cumparam...


Bucuresti Sambata 16 Iunie 1956




Nichita Stănescu - Luare



Tu n-ai să mă laşi, nu,
nu, nu mă lăsa
frate plopule, frate!
Vin şi îmbrăţişez cu repedea mea viaţă
viaţa ta lentă
N-ai să mă laşi,
nu, aşa că nu?
N-ai să mă laşi frate,
nu, aşa că nu?
Mă voi scurge pe scoarţa ta,
ca ploaia,
dar tu, nu-i aşa că tu,
nu-i aşa că tu o să mă ţii,
nu-i aşa că tu nu o să mă laşi, -
şi atît de puţinul punct
al amîndurora
o să-l faci de sărbătoare...
Mi-a somn frate,
înrădăcinează-mă, tu,
înrădăcinează-mă.

 

Nichita Stănescu - Linia împăcată cu sine însăşi



Nu te poţi rupe în două, ci numai în trei,
nu ocolirea, ci ruptura închide
Triunghiul vă zic dragii mei,
e izbăvirea unei oglinde.

Astfel se termină viaţa mea
văzută cu ochii
steaua şi calul, glonţul şi peştele,
iarba încă nepăscută.


Nichita Stănescu - Leoaica tânără, iubirea



Leoaica tinara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Mă pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lângă ciorcarlii.

Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme...


Nichita Stănescu - Lecţia de anatomie



Vino cu mine să-ţi arăt
cît mai repede cu putinţă
o nuntă de fluturi, pictaţi
pe roţile locomotivei...

Să ne agăţăm de fum
ca să privim lecţia de anatomie
Astăzi se va diseca un cuvînt
deşi nu e voie

Vrei să învii? Nimic mai simplu!
Vino cu mine
şi repetă, repetă întruna în gînd:
suntem un fluture,
suntem un fluture!


Nichita Stănescu - Labirint în flăcări



Deci ceea ce nu se-nţelege
suie în ceruri, palid fum,
dă Lycurg o nouă lege
poimîine, mîine, acum, -

Cum că potrivit se-arată
la distrugerea de sens
litera neînarmată
în cuvîntul cel mai dens.

Ba muiere, ba bărbat e,
semn şi semne la un loc
o, cuvîntule, cetate
pururea în fum şi foc.


Nichita Stănescu - La ultimul etaj


Ea stă singură acum la ultimul etaj,
mirosul ei suav pîlpîie,
oraşul se îndepărtează - înhămat la cîini
vagabonzi şi flămînzi

Să punem pîine pentru vrăbii
şi trupurile noastre uscate şi fărămiţate
să le punem
pentru pliscurile de argint şi flămînde
ale zeilor nevorbitori

Mai multă milă pentru stelele care răsar,
mai multă compasiune pentru raza
de la lună,
mai mult frig pentru pietrele îngheţate
şi mie,
mie, pentru mine, - mai mult aer.
Mă sufoc; mai mult aer!


Nichita Stănescu - La poartă


Vaselica din Socoli
suferă de şapte boli;
una-n suflet, trei în ea;
şi-alte trei la bidinea,
c-a făcut amor pe bani
cu lichele şi golani.
Blestemat să-i fie patul,
c-a îmbolnăvit tot satul.

Mi-a zis Leana lu' Matei
c-a văzut-o-n calea ei
ieri, şi că era bătută -
ochii-n lapte de cucută,
sănii revărsaţi pe pântec
şi-i tărăgăna un cântec
de ruşine, lung şi trist -
c-a avut-o însuşi Crist,


Bucureşti, Marţi 4 Ianuarie 1955


Nichita Stănescu - La o margine



Nevoia de geometrie e o spălare
nevoia de cifre
e un somn al revelaţiei,
nevoia de cuvânt
e o negare a firescului.
Natură, tu, izbucnire în hohote de râs şi de plâns
a celui care nu a râs şi nu a plâns
niciodată !


Nichita Stănescu - La nord de nord


Şi ceea ce nu există poate să moară,
la fel ca viaţa unui animal boreal
despre a cărui stare crepusculară
n-am ştiut niciodată nimic.
El apărea cîteodată
în felul tău de a merge,
dar prea somnolent era ca să-l văd.
El cînta uneori în privirile tale
cînd te uitai prin mine
spre propria mea adolescenţă.
El îţi prelungea uneori mîna
El îţi adăuga mirosul
cu suavul miros al descompunerii
unui schelet de fulg de zăpadă.
Niciodată nu i-am simţit prezenţa
nici măcar în această secundă
cînd înfrigurat deodată sunt solidar
cu tot ceea ce nu există.
Vai, chiar şi ceea ce nu existăpoate să moară.


Nichita Stănescu - Edict


Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sângele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
aşa că e loc, e loc, este.