Biblioteca scriitori români

Alexandru Philippide - Glasuri

De unde vin? De unde se coboară,
În mine, nălucirea lor adâncă?
Vor fi rămas din vremi de-odinioară?
Se smulg din vremi neîmplinite încă?

Din stele chiar vor fi venind! Sau, poate,
Vreun băștinaș din alte lumi străbate,
Cercetător, atât amar de drum
Și la fereastra minții mele bate,
Cu-o mână străvezie, ca de fum...

O, glasuri care m-ați ales popas,
Când n-oi mai fi nici eu decât un glas,
Mă veți lua pe calea de apoi,
Prin vămile vazduhului, cu voi,

Sau mă veți părăsi în drum, stingher,
Uitat, pierdut în vreun străin ungher
Al cosmosului fără jos și sus,
La fel cu-atâtea glasuri ce s-au dus?

Nina Cassian - Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apa năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu - nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsă și gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt - și să lunec
o dată cu vara în toamnă...
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

Victor Vlad Delamarina - ĂL MAI TARE OM DIN LUME

Trâmbiț, dobe, larmă, chihot, 
Fluier, strâgăt, râs și ropot... 
Șie să fie? Șie să fie? 
Iacă-n târg, "minajărie"! 
O "comegie" d-a cu fiară 
Și-mprejur lumie șî țară. 

În căletcă, o măimucă 
Baș ca omu mânca nucă; 
Alta, blăstămată, șoadă, 
Șă țînea numa' în coadă 
Ș-alcele, mînca-le-ar focu! 
Nu-ș găsau o clipă locu. 

Lupi, urși, mâță, oi, cornuce, 
Fel dă fel dă joavini sluce; 
Chițorani, ariși și vulturi, 
Dă prîn lume, dîn țînuturi 
D-elea gâbe, d-elea rele, 
Feri-mă, Doamne, dă iele! 

Mulce-am văz't, pă bani, viedz bine. 
Cum nu vege ori șî șine. 
D'apăi l-am văzut anume 
P-"ăl măi tare om dîn lume", 
Care să juca cu leii 
Si-i băcea dă-i lua tăți zmeii! 

Cui l-o doborî-n țărână 
Ișia că-i plăceșce-n mână 
O hârcie d-a d-o sută 
Fără dă niși o dispută. 
Dar cum mi ce puni cu neamțu, 
Care-n ghinț îț rupe lantu? 

Să loviau fișiorii-n coace: 
"Șiine-i? Unge-i? Care poace?" 
Cînd d-odată, - iacă-amaru! 
Sandu Blegia, - tăbăcaru, 
Să sufulcă șî tușeșce, 
Lângă "comegianț" să-opreșce. 

Să râgea neamțu dă Sandu,! 
Dară Sandu, fișiorandu, 
Mi-l cuprinsă dă subsoară 
Șî nu să lăsă cu "doară"! 
Strânjie-l! Sușie-l! Zî-i pă nume! 
Ãlui mai tare dîn lume! 

Gâfăia neamțu a sâlă, 
Dar lu Blegia nu-i fu milă, 
Hopa-țupa, țupa-hopa! 
Ș-o găsît nemțoniu popa! 
"Țâne-l! lasă-l! Ia-l dă mână! 
Zdup cu neamțu în țărână! 

"Bravo ! - Sandu să trăiască !" 
Dar când fu să îi plăcească, 
Ișie neamțu: "Abăr, frace... 
Nu să pringe că-i pă space!" 
Vrea: că-i pungă și că-i ceacă. 
Suta zuitată s-o-facă! 

"Nu ce joși cu mine, dragă! 
"Asta, viedz, în cap ț-o bagă! 
"N-ascult vorbe io șî glume, 
"Când mi-s io mai tare-n lume! 
"Ș-adă suta !" ișie Blegia, ' 
"Că dă nu - 'ț fac praf comegia!!!"


VICTOR VLAD DELAMARINA (31 august 1870, Satu Mic, Banat – 3/15 mai 1896, Herendești, Banat, tuberculoză; e înmormântat la Lugoj), cap de serie al savuroasei poezii în grai bănățean, cu atâția reprezentanți remarcabili, și un exemplu de ținută lirică pentru Gheorghe Azap, era poliglot, cunoștea patru limbi și tot patru îi erau pasiunile: marina, pictura (acuarelist dotat), poezia și dramaturgia (în liceu). Versurile publicate de ”Convorbiri literare” în 1898, adunate în volumul din 1902, ”Poezii bănăţeneşti. Întocmiri” (1902, Lugoj), au atras simpatia, îndreptățită, a lui T.Maiorescu.

Lucian Blaga - O toamnă va veni

O toamnă va veni cândva târziu,

când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
și strâns vei atârna de mine cum atârna o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmora al unei cripte.
O toamna va veni și-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile și dorul
și-ți va răpi petalele și zorile
lăsându-ți doar amurgurile grele și pustii.
O toamnă va veni și mașteră,
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ți le ia,
ce-o să le-așterni peste mormânturile tuturor,
acelora, care se duc în veci
cu primăvara ta.