Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei


Plângeţi, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveţi milă,
Iar voi, o, Graţii, acum ziua cea tristă slăviţi!
Însuţi chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfaţă
Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuţeşti.
Voi, zeităţi, ce cândva prielnice mie îmi furăţi,
De amărâtul vost' bard vă-ndepărtaţi de acum!
Numai doar tu, Elegia, cosiţele triste răsfiră-ţi
Şi mă sileşte să-ncep versul cu ritm dureros.
Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restrişte,
Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins.
O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită,
Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri.
Spuneţi de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi
Tinere le sfâşiaţi, vai! înainte de timp?
Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere,
Ca să puteţi cu al vost'braţ să ucideţi orice?
Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta,
În uşurinţa-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri.
Căci deopotrivă la toţi muritorii sărmani le stă-n cale
Moartea cumplită şi toţi au sorocit a lor zi.
Nici a lui Cresus comori nu pot peste dânsa să treacă,
Nici ale regilor tari braţe n-o pot birui.
Ea spre mormintele triste răpeşte-ale pruncilor trupuri,
De prin ai mamelor ochi lacrimi amare storcând,
Iar pe băieţii care anii-şi plinesc în zadar, tot ea-i fură
Şi îi sileşte-a porni - cruda! - spre negrul Tartar.
Şi, de îndată ce vârsta-nflorit-a sosit, ne-ameninţă.
Numaidecât cu a sa spaimă ori Lethe, ori Styx.
Nădăjduind a trăi cât Nestor, junia cea mândră
Dispreţuieşte-n zadar ceasul de sorţi hărăzit.
Când se apropie vremea ce-a noastră putere-mplineşte,
Vai, Ursitoarele-ţi rup grabnic al traiului fir.
Când gârbovită păşeşte încet bătrâneţea, urâta
Moarte a tot ceea ce poate mai sigur a fi.
Nu e nimica statornic în vârstele noastre, şi trainic
N-are nimica în el traiul fragil ce ni-i dat.
Soartă haină, ce nu poţi să fii niciodată-mblânzită,
Spune: de ce-mi împleteşti viaţa cu-atâtea restrişti?
Au nu ţi-a fost de-ajuns să-mi ucizi părinteştii tovarăşi,
Nenorocirea s-aduci ori în ce loc alor mei,
Să bântuieşti a mea ţară cu atât de cumplite primejdii
Şi cu duşmanul tău braţ să năruieşti orişice?
Până şi propriu-mi neam tu l-ai întinat prin o moarte
Şi din familia mea tu mi-ai luat ce-i mai scump.
El a supus nesfârşita Libie, Galia mândră,
El, Europei străpân, Asia va cuceri.
Dacă tu azi vei cânta cumplitele lupte-a lui Marte,
Vei birui, să mă crezi, chiar pe străvechii poeţi.
Dacă Virgiliu la-nceput a cântat doar în ritmul bucolic,
Epice lupte cântă şi pe Eneas apoi.