Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Matei Vișniec - Despre istorie

 


 

Eu stau în faţa ferestrei mai fumez o ţigară

Istoria trece pe lângă mine

ţinându-şi sânii în palme

maşinile se opresc dintr-o dată

incendiind autostrada

magazinele sunt părăsite în grabă

în măcelării se face dintr-o dată linişte

 

fratele meu, infirm de picioare

singurul din familie care face gimnastică

se târăşte lângă mine

ce e, ce e, mă întreabă

nimic, zic eu

trece istoria

 

Bum, glontele lui Cesare Pavese

 

Pe data de 21 ianuarie mă gîndeam

la Ludovic al XVI-lea şi, bluf,

capul mare al regelui căzu

la picioarel mele

tot aşa în ziua de 28 august mă gîndeam

la Cesare Pavese şi, bum,

glontele lui Cesare Pavese trecu prin tîmpla

lui Cesare Pavese

 

sînt un om rău, dacă mă gîndesc la iarbă

ucigaşul apare brusc în faţa mea şi îşi şterge

cuţitul de ucigaş în iarbă

dacă mă gîndesc la cer şarpele iese

imediat din mare şi începe să zboare

 

eu mă întristez de toate acestea

şi nu mă mai gîndesc la nimic

şi atunci cu urlet

începe să se nască nimicul

şi să urce din adîncul lucrurilor