însă atunci problema ar fi cum anume
să ne mișcăm în lăuntrul acesta - unde se poate, deopotrivă
înainta într-o parte, într-alta - și chiar înapoi -
căci roza sulfurilor în ținutul acesta sufletesc se desfoliază
în cele mai nebănuite îndreptări ale cailor
de la un loc, de la o clipă
la alte - mersul,
anevoios, printre trunchiurile nemișcate ale timpului
interior - și trosnesc sub pași vreascuri câte unui gând
răslețit de altă dată, acum numai o clipă zvâcnind
sub piciorul care își caută înaintarea - și pândesc
ochii mărunți din tufișuri - mersul acesta strivind
vorbe mai vechi, și căutând calea înspre afară - dincolo
de vorbele aruncate în spate, înainte, uscate, și peste care
treci -
să ieși așadar la lumină -ca într-o poveste cu care să închei rotirea unui an -
într-o zi de aniversară -și deodată în lumină - (și povestea până atunci
spunând despre o clipă sau alta - o dimineață, când ai intrat într-o cameră cu
multe cărți, răspândite, și tânărul prieten ședea pe rezematoarea fotoliului -
și îl ținea pe genunchi - ca pe un paj - pe copilul de atunci - și era soare în
camere înalte, răsfrângându-se în cotoarele cărților, în rafturi, pe mese - și
când a intrat el, te-a privit o clipă peste creștetul lui, acolo pândind de pe
rezematoarea așezării în jilț - asta a fost atunci -și după amiază, cu alt
soare, străveziu, peste lucruri într-o aceeași cameră - și acuma - o viață,
întreagă, mai târziu - el așezat în fotoliul de atunci - prietenul tânăr numai
o amintire - însă privirea aceeași - cântărindu-te -(și afară, apoi, lunecând,
în lumina de seară, pe un alt cer, care să te atragă mai adânc încă) -(odată
îți spunea, ridicându-și scurt ochii de pe cartea unde scria vorbe, pentru
tine, - și privindu-te, "sunt absolut sigur că veți înțelege ce scrie
aici" - (și tu apoi, pierzându-te în ocolurile printre trunchiuri ale
vorbelor lui - urmărindu-le tot mai departe, până deodată, fără să știi cum,
răzbind în lumină), în după amiaza de atunci era soare afară, lumină.
și lumina asta de toamnă, căpătând o clipă strălucirea soarelui izbucnind în
valuri mărunte peste marea cea mare însăși cunoașterea, fie și numai
străfulgerarea clipei, doar o adiere, ca o sfâșietoare adiere.
