Anghel Dumbrăveanu - Stea
Mi-e sete de-un prieten în ceasu-acesta lung,
Să-l simt tăcând alături ca o vioară plină,
Să-i spun cum urc spre steaua pe care n-o ajung,
Cu tălpile-nţepate de lumină.
Pe câte zări stăpână este privirea mea !
Şi totuşi câte ceruri străine mi-au rămas.
Când aş putea prin vise să zbor pe-un colţ de stea,
De ce mă rod nelinişti la fiecare pas ?
Ca-ntr-o columnă suplă săpată în oglinzi,
În mine se reflectă tot ce-i frumos în voi.
Dar ce-nţelegi din toate şi-n cântec ce desprinzi
Ca să rămână sensul întineririi noi ?
În fiecare seară lăuta veche-mi sparg
Şi muzici mult visate se sting cu vaier lung.
Ce vânturi reci pîndi-m-or când plec din nou în larg
Spre steaua mea înaltă pe care n-o ajung ?
