Cu dragostea în braţe, mănunchi curat de flori,
Rîzînd, în pragul vremii mi-au însemnat hotarul,
Şi-am aşteptat pe cel mai sărac din trecători
Să-i risipesc în cale şi rîsul meu, şi darul.
Cu dragostea în braţe, din ce în ce mai grea,
Am vrut să plec în lume pe drumul gol şi mut,
Dar m-am temut de-o piatră, de-un spin,
de-un nor, de-o stea,
Şi-am stat în pragul vremii – şi nimeni n-a trecut…
Acum, în pragul vremii m-am sprijinit pe poartă,
Cu dragostea în braţe: mănunchi de flori de fum,
S-arunc în ţărna aspră şi rea iubirea moartă,
S-o calce în picioare străinii de pe drum
Poezii, 1939
