Dogma: Și Duhul Sfînt se purta deasupra apelor.
E dat acestui trist norod
Și oul sterp ca de mîncare ,
Dar viul ou , la vîrf cu plod ,
Făcut e să-l privim la soare!
Cum lumea veche ,în cleștar,
Înoată , în subțire var ,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă și cavou.
Din trei atlazuri e culcușul
În care doarme nins albușul
Atît de galeș , de închis,
Ca trupul drag ,surpat în vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pămînturilor n-a ajuns.
Acordă lin
Și masculin
Albușului în hialin :
Sărutul plin.
*
Om uitător,ireversibil,
vezi Duhul Sfînt făcut sensibil ?
Precum atunci,și azi-întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi, la bolți, pe Sfîntul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou-simbol și-l aduc,
Om șters, uituc.
Nu oul roșu.
Om fără saț ți om nerod,
Un ou cu plod
Îți vreau plocon , acum de Paște :
Îl urcă- în soare și cunoaște!
Și mai ales te înfioară
De-acel galben icusar ,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie cînd să moară
Și ou și lume.Te înfioară
De ceasul galben ,necesar ...
A morții frunte-acolo-i toată.
În gălbenuș ,
Să roadă spornicul albuș.
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma-dogma.
*
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel ,
Dar nu-l sorbi .Curmi nuntă -în el.
Și nici la cloșcă să nu-l pui !
Îl lasă -în pacea-întîie -a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Și Sfînt ,doar nunta, începutul.
Ajunul Paștilor, 1925
