Doamne, unde-ai să ne-aşezi pe noi,
visătorii,
care-am băut din corola
florii
de mătrăgună şi-am trăit
goi?
N-am avut altă-avuţie
decât praful de pe tălpile
noastre,
altă casă decât zările-albastre
din copilărie.
Oamenii, ocolindu-ne-au zis:
cine sunt aceşti vânzători de vis?
N-am avut linişte, n-am
avut masă-aşezată,
însă tu ne zâmbeai câteodată.
Te-arătai la sfârşitul câte unui cuvânt,
erai ca un fulger, ca o pală de vânt.
Şi noi ne spuneam rugăciunile,
încrezători în toate minunile.
Doamne, dintre toţi copiii tăi,
numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greşit şi primeşte-ne în grădinile
pe care îngerii tăi le-au plivit.
Pune-ţi mâinile
pe ranele noastre prea pământeşti
şi spune că ne vindeci şi ne primeşti!
