Miron Radu Paraschivescu - Contrarii

 

Sunt scârbă tot, şi tot, întors pe dos:

Mi-e drag doar ce e bubă şi putoare,

Mărul, nu rumen – putred, viermănos,

Muierea, târfă, acră de sudoare.

Şerpi de cenuşă, vineţi, mă pătrund:

Băloase gusturi, poftele de slugă,

Şi mă ridic şi mă scufund pe rând

Sub neagra lor şi blestemata glugă.

Iar când ajung numai pârjol şi clocot

De fumeg tot: un maldăr de ruine,

Ca-n turnul vechi neostenitul clopot,

Opt îngeri sună trâmbiţele-n mine.

Din volumul „Tristele”, 1968

Nichifor Crainic - Copacul

 

Înnalt şi-ngândurat ca visătorul,

Stând între cer şi-ntre pământ stingher,

Crescui şi eu din veşnicul mister

Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,

Adâncul îmi trimite-n foi fiorul

Şi simt că-n mine năvăleşte dorul

Pământului de-a fi mai lângă cer.

Iar cerul peste vârful meu se-ndoaie

Şi svonuri tainice din infinit

O gură fac din fiecare foaie.

Şi-n freamătul de foi nelămurit,

Cu şoaptele veciei se-ntretaie

Suspinele pământului trudit.

Miron Radu Paraschivescu - Septembrie

  

Suflet al meu, ce faci acu,

Pierdut prin lucrurile toate?

Lăsându-şi soarele-n bucate,

Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt

Prin câmpul unde am umblat

Şi ca un mort din somn sculat,

În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău

Îl mai pândesc, poate, şi-acum;

O stea sclipind prin nori de fum

Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,

Singur rămas la ceas târziu,

Nu te mai văd, nu te mai ştiu

Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie

În lunga toamnă, grea de rod,

Să vezi crescând într-alt norod

Nestinsa ta copilărie!

Din volumul „Laude şi alte poeme”, 1959