Ploaia încetase şi ultimele rămăşiţe de nouri se
împrăştiaseră cu totul… Cu vestmintele ude şi părul în dezordine,
rătăcea în întunericul nopţii căutând un lăcaş de adăpost…
Ajunse, fără să ştie, lângă cripta învechită şi roasă de
vremuri a mânăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenţie, o mirosi şi
o linse de vreo 56 ori în şir, fără să obţină nici un rezultat.
Contrariat, îşi scoase atunci spada şi năvăli în curtea
mânăstirii… Fu însă repede înduioşat de privirea blândă a unei găini ce
îi ieşise întru întâmpinare şi care, cu un gest timid, dar plin de
caritate creştină, îl pofti să aştepte câteva momente în cancelarie…
Calmat puţin câte puţin, apoi emoţionat până la lacrimi şi cuprins de
fiorii pocăinţei, renunţă el pentru totdeauna la orice planuri de
răzbunare şi, după ce sărută găina pe frunte şi o puse la păstrare în
loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile şi le frecă scândurile cu
moloz.
După aceea îşi numără gologanii şi se sui într-un copac
spre a aştepta sosirea dimineţii. “Ce splendoare! Ce măreţie!” exclama
el în extaz în faţa naturii, tuşind uneori semnificativ şi sărind din
cracă în cracă, în vreme ce, pe sub ascuns, avea grijă să dea regulat
drumul în văzduh unor muşte cărora le introducea sub coadă lungi fâşii
de hârtie velină…
Fericirea nu-i fu însă de lungă durată… Trei drumeţi,
cari la început i se dădură drept prieteni şi care în cele din urmă
pretextară sosirea lor acolo ca fiind trimişi din partea Fiscului, se
apucară să-i facă tot felul de mizerii, începând prin a-i contesta mai
întâi însuşi dreptul de a sta urcat în copac…
Pentru a se arăta însă binecrescuţi şi a nu uza direct de
rigorile ce legea le punea lor la îndemână, încercară atunci prin tot
felil de mijloace piezişe să îl silească a părăsi copacul… mai întâi
prin promisiunea de a-i face regulat spălături stomacale, oferindu-I în
cele din urmă saci cu chirie, aforisme şi rumegătură de lemn.
El rămase însă indiferent şi rece la toate aceste
ademeniri, mulţumindu-se să scoată pur şi simplu actul său de
pauperitate, pe care întâmplarea făcuse să îl aibă în acea zi la sine şi
care, printre alte scutiri şi avantagii, îi conferea dreptul de a sta
pe vine deasupra crengii unui copac, în mod absolut gratuit şi oricât
timp ar fi voit…
Totuşi, pentru a arăta că nu le poartă ranchiună şi ca să
le dea în acelaşi timp o lecţie fină, de tact şi urbanitate, se dete
jos, îşi scoase spada şi intră de bunăvoie în lacul mocirlos şi infect
din vecinătate, unde înotă iepureşte timp de aproape o oră; după care
comisiunea fiscală, umilită şi ruşinată, o rupse pe loc la fugă,
răspândind pretutindeni, prin sate şi oraşe, prin munţi şi prin câmpii,
un miros pestilenţial fiscal.
El însuşi, îndurerat şi decepţionat de pe urma atâtor
încercări rele prin care trecuse, îşi numără gologanii şi se sui din nou
în copac, de unde de astă dată se găinăţă asupra întregului teren,
zâmbind cu perversitate…
După aceea, regretând sincer ceea ce făcuse, dar totuşi
cu mult profitat moralmente, se dete jos, se scutură cu un centimetru şi
intonând cântecul libertăţii vârî găina sub gheroc şi dispăru cu ea în
întuneric…
Se crede că ar fi apucat drumul spre oraşul său natal,
unde, sătul de burlăcie, s-ar fi hotărât ca împreună cu dânsa să
întemeieze un cămin şi să devină folositor semenilor săi, învăţându-i
arta moşitului.
