Mircea Ivănescu - lecturile noastre

 " te asemui cu bună îndreptăţire cu acea noapte de
iarnă liniştită, rece, în care duhurile s-au înstăpânit
asupra mea, în tine nu-mi mai străluceşte soarele,
în tine îmi fulgeră mii de stele, şi toate cele mărunte
 pe care le luminează ziua mi se topesc pe
nesimţite în toate contrarietăţile lor colţuroase într-o
revărsare sublimă, tu eşti rece şi prietenos mie
şi liniştit ca noaptea luminoasă de iarnă. "
                           (Bettina Brentano)

şi deschid cartea - o carte care nu vrea să fie de basme - şi acolo citesc - " te asemui cu îndreptăţire cu acea noapte de iarnă liniştită, cu o subţire înfiorare de frig, în care duhurile şi-au aşezat străvezie
înstăpânire asupra mea - în tine nu străluceşte pentru mine soarele, în tine îmi fulgeră mii de stele - şi tot ceea ce în lumina zilei are aurii înţelesuri şi, contraziceri bont colţuroase, acum îşi topeşte clarităţile îngheţate - şi se face o lume rece, o scoborâtă lent pace, limpede, liniştită - aşa cum eşti tu - ca o noapte luminoasă de iarnă " - şi închid cartea - astea sunt şoapte
din cărţi - şi îmi spun că nu mai am acuma ce face cu vorbe din cărţi - câtă vreme realitatea e doar câte o înceată clipă, în care e o fiinţă care nu-şi ridică încă faţa iluminată.