În grădina boierului D... de la moşie lucrau ca la treizeci de ţărani.
Într-o zi cuconita boierului ieşise să se plimbe prin grădină. Dumneaei
era îmbrăcată ţărăneşte. Avea nişte fote lucrate numai cu mătase şi cu
fluturaşi de argint. Iia era de borangic subţire cum este casa de
păianjen, şi împodobită cu mătăsuri, fir şi fluturaşi de aur; şi nişte
conduri de părea că erau turnaţi pe picioruşul dumneaei. Îi şedea de
minune de bine cu două cozi lăsate pe spate şi cu capul înfăşurat într-o
maramă albă ca zăpada. La gât avea o salbă de bani vechi de aur.
Plimbându-se pe ici, pe colea, nu băgă de seamă că pierduse salba, apoi
se întoarse acasă. Pasăminte salba nu era bine legată. Şi Dumneaei,
sărind ca o căprioară prin ale stufişuri de flori şi de verdeată, îi
căzuse de la gât fără să simtă. Când, bre! salba nu e. Sculă în picioare
toată casa, puse pe foc toate slugile să-i scoată salba din pământ din
iarbă verde, că nu e de trai. Căutară în dreapta, căutară în stânga,
salba nu e!
Iar dacă veni boierul acasă şi află, chemă pe toţi ţăranii care lucrau
în grădină. Îi întrebă. Dar ei luară toţi pe nu ştiu în brate, şi căuta
fiecare să se scape de năpastă.
Boierul făgădui nu ştiu cât celui ce-i va aduce salba, fiindcă, zicea
boierul, cine a găsit-o, nu se cheamă hoţie de o va înapoia. Cu una, cu
alta nu o putu scoate la căpătâi. Atunci boierul hotărî să o întoarcă pe
foaia cealaltă.
Chemă să vină a doua zi în casă la dânsul toti cei treizeci de ţărani,
chemă şi pe preotul satului; până atunci luă treizeci de paie de grâu,
le tăie pe toate după o măsură şi le puse pe masă.
A doua zi se adunară toţi cei chemaţi. Preotul se îmbrăcă în odăjdii şi
începu să citească rugăciunile obişnuite la asemenea întâmplări, şi după
ce zise şi Evanghelia, căzu în genunchi şi împreună cu dânsul toţi cei
adunaţi. Şi, ridicând glasul, zise, cu un grai limpede, ca să fie auzit
şi înţeles de toţi, o rugăciune, fără să ştie ţăranii că era scrisă de
boier. Acea rugăciune cam aşa glăsuia:
„Doamne, tu care toate le ştii şi care toate le faci cu voinţa ta cea
mare şi puternică, ascultă rugăciunea nevrednicului robului tău şi fă ca
paiul ce va fi la nelegiuitul acela care a furat salba să crească până
mâine dimineală cel pulin de un lat de unghie. Făcând tu această minune,
vor scăpa atâţia oameni nevinovaţi de năpaste şi minunea ce-i vei arăta
va face până şi pe cel mai nelegiuit să te slăvească în veci."
Toţi răspunseră: „Amin".
După aceasta sculându-se boierul, de faţă cu toţii, scrise pe fiecare pai câte ceva şi împărţi câte unul la fiecare ţăran.
— Mâine de dimineală, zise boierul, să fiţi iarăşi cu toţii aici, să
vedeţi minunea ce auzirăţi pe moş popa că va face Dumnezeu după
rugăciunea Sfinţiei sale cu hoţul.
Ţăranii se duseră fiecare la ale sale. Hoţul însă stătu de cugetă. Apoi,
tremurând de frică, deşi era lepădat de lege, şi crezând că paiul o să
crească, nu-l lăsă necuratul de inimă ca să dea salba, ci zise: „Popa a
zis că paiul să crească cel puţin de un lat de unghie, eu o să tai din
pai mai mult, doar n-o fi el al dracului să crească mai mult".
Cum zise şi făcu.
A doua zi se adunară ţăranii unul câte unul şi aducându-şi paiul ce
primiseră, îl da în mâna boierului. Boierul cum le vedea, le măsura şi
le punea grămadă launloc.
Hoţul fu cel din urmă care veni. Cum îl văzu boierul, îi ieşi înainte.
Îşi dete şi el paiul. Boierul măsură paiul şi, fără a-l mai pune la
măsură, îl apucă de mână şi strigă:
— Ăsta e hoţul! puneţi mâna pe el!
— Crucea lui de pai al dracului! De două lăţimi de unghie l-am tăiat şi tot a crescut?!
Nu crescuse paiul, dar boierul băgă de seamă că era mai scurt decât celelalte, când el ştia că le tăiase pe toate deopotrivă.
Din volumul Snoave sau poveşti populare
