Bat vânturi mari
Peste întinderi mari
Şi după-o vreme ostenesc în noi
Din pricină că unele stele nu-şi ţin cuvântul.
Şi, ostenite, se prefac în ape uşoare
Ce cad ca nişte fără soartă ploi peste pământul
Aşternut în adâncul din noi.
Însă deasupră-ne, mereu neostenit,
Trece etern şi tăcut prin zenit,
Peste lumi, cuvântul şi vântul
Pe care stelele drepte nu l-au minţit.
Şi asemenea lucruri au loc
Între zone şi sfere,
Între pământuri, obscure astre şi vânturi,
Iar jur împrejur, lipsit de durere,
Al mării aspru e cântul.
Ce cad ca nişte fără soartă ploi peste pământul
Aşternut în adâncul din noi.
Însă deasupră-ne, mereu neostenit,
Trece etern şi tăcut prin zenit,
Peste lumi, cuvântul şi vântul
Pe care stelele drepte nu l-au minţit.
Şi asemenea lucruri au loc
Între zone şi sfere,
Între pământuri, obscure astre şi vânturi,
Iar jur împrejur, lipsit de durere,
Al mării aspru e cântul.
