Traian Dorz - Atâta sfântă curăţie

Atâta sfântă curăţie mă îmbrăca în strai de crin,
atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin,
atunci când am văzut întâie
lumina cerului senin!

...Dar, mai târziu, viaţa toată prin greşuri multe m-a purtat,
iar haina albă şi curată
mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat,
iar haina albă şi curată
mi s-a-nvechit şi s-a-ntinat.

Când, în genunchi, gândesc cu jale la anii dragi de oarecând,
curg lacrimile mele vale
şi inima mi-o frâng gemând,
curg lacrimile mele vale
şi inima mi-o frâng gemând.

O, Dumnezeul meu, ai milă, apleacă-mă sub Crucea Ta,
cu pocăinţa cea umilă
şi plânsul pentru viaţa mea;
cu pocăinţa cea umilă
şi plânsul pentru viaţa mea!

Căci plânsul pocăinţei poate grăbi dumnezeiescul har,
ce spală orişice păcate
şi îndulceşte-orice amar,
ce spală orişice păcate
şi îndulceşte-orice amar.

Şi fă, apoi, urmându-Ţi Ţie, să fiu un credincios umil
şi dă-mi iar sfânta curăţie
din vremea când eram copil...
şi dă-mi iar sfânta curăţie
din vremea când eram copil!