Atâtea aripi ne punem la călcâie
Și-atâția câini se sinucid pentru noi.
Singur jokeul scapă mutilat,
Târnosit, linșat,
Ca o Madonă prinsă-n patul
Unui bătrân halterofil.
Dar noi zâmbim,
Cocoașa noastră cade
În curtea unui farmacist...
Câini sinuciși, călcâiele cu aripi
Și farmacistul îngroapă borcanul cu șoricioaică sub
Perechea de soldat și soldățoaică.
Și totul e echilibrat
Ca mortul vechi, extrapolat.
Deci așa?
Jos pălăriile,
În fața mea jos pălăriile,
Eu m-am născut din adulterul
Madonei c-un halterofil.
Jos pălăriile, în fața mea jos pălăriile
Eu m-am născut să vindec lepra
Scuipând pe ea poem după poem.
Eu m-am născut să spun că
Mortul e mort că buba este bubă
Că pianul e măcelărie
Așa cum marea-mi este mamă,
Așa cum eu sunt calul patriei,
Așa cum chelnerul adoarme
În propriu-i platufus
Ca un steag.
Jos pălăriile, în fața mea jos pălăriile
Eu m-am născut să înviez morții
Scuipând pe ei poem după poem
din Cinste specială (1967)
