Ion Barbu - Falduri

   
Somn mult, din pluşuri.Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!

Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort – chipul meu, pe crengi de gâtur.
Un glas din ceruri , cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă ?

Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală.

- Întemniţate, William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă ;

Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!

(De şase ori în ape grele
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)

Piei chip! Rămâi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:

Valuri frânte, gemene,
Ruptură de cremene,

Ce gând târziu mă suflă-acu ?
Să vântur nopţii “Bu-hu-hu”
Ca la un cântec, altădată ?
Se toarce vorba, închegată,
Cutia încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.