Berenger: Un om nu poate fi chiar atît de urît. Şi înca eu nu fac parte dintre bărbaţii cei mai frumoşi! Crede-mă, Daisy! (Se întoarce.) Daisy! Daisy! Unde eşti? Nu poţi face aşa ceva! (Alearga la usa.) Daisy! (Iese pe palier si se apleaca peste balustrada.) Daisy, vino înapoi! întoarce-te la mine, scumpa mea! Nici macar n-ai mîncat! Daisy, nu ma lasa singur! Ce mi-ai promis?!? Daisy, Daisy! (Renunţă s-o mai cheme, face un gest de neputinţă şi se întoarce în camera.) Evident. Nu ne mai întelegem. O căsătorie ratată. Nu ar mai fi mers. Numai ca n-ar fi trebuit să mă părăsească aşa, fără nici o explicaţie. (Priveşte în jur.) Şi nu mi-a lăsat nici o scrisoare. Asta nu se face. Acuma sînt absolut singur.
Se duce sa închida uşa cu cheia; o încuie atent, dar cu furie.
Dar nu mă las eu batut cu una, cu două. (închide cu grijă şi ferestrele.) Nu mă înfrîngeţi voi pe mine. (Se adresează tuturor capetelor de rinoceri:) N-am să vin după voi, nu vă înţeleg. Eu rămîn ce-am fost. Sînt o fiinţă umană. O fiinţă omenească. ..Situaţia e absolut de nesuportat. Dacă a plecat, a fost numai din cauza mea. Eu eram totul pentru ea. Ce-o să se-aleagă de ea acuma? Încă o victimă am pe conştiinţă. Mă gîndesc la ce e mai rău, la tot ce e mai rău cu putinţă. Un biet copilaş abandonat în tot acest univers de monştri! Nimeni nu mă poate ajuta.
Fiindcă nu mai există nimeni, (aude alte mugete, alte fugareli de copite, se ridica alt nor de praf.) Nu mai vreau să-i aud. O să-mi pun vată-n urechi. (îşi pune vata în urechi şi îşi vorbeşte sieşi în oglindă.) Nu există altă soluţie decît să-i conving. Să-i conving de ce? şi sînt oare reversibile mutaţiile? Ai? Or fi ele reversibile? Asta ar fi o muncă de Hercule. E mai presus de forţele mele. Mai întîi că, pentru a-i convinge, ar trebui să le vorbesc. Iar ca să le pot vorbi, ar trebui să învăţ limba lor. Sau ei s-o înveţe pe-a mea? Dar eu ce limbă vorbesc? Care-i limba mea? Franceza? Vorbesc eu franceza? Dar ce e franceza? Se poate numi şi franceză, dacă vrem, nimeni nu poate să conteste, de vreme ce sînt singurul care-o vorbeste. Ce spun eu? Dar eu mă înteleg? Eu mă înteleg? (Avanseaza spre mijlocul scenei.) Dar dacă, aşa cum spunea Daisy, ei, rinocerii, au dreptate? (Se reîntoarce spre oglindă.) Omul nu e urît, nu e urît! (Se priveşte şi îşi trece palma peste faţă.) Ce caraghioslîc! Cu ce semăn eu, atunci? Cu ce? (Se duce la dulap, scoate un teanc de fotografii şi le priveşte.) Fotografii! Cine-s toţi oamenii ăştia? Papillon? Sau mai degraba Daisy? Iar ăsta e Botard sau Dudard? Sau poate Jean? Ori poate eu! (Caută iar febril prin dulap şi scoate cîteva tablouri.) Da, mă recunosc: asta sînt eu, sînt eu! (Agaţă tablourile pe peretele din fund, alături de capetele rinocerilor.) Eu sînt, eu sînt. (Cînd sînt atîrnate tablourile, vedem că ele reprezintă unul un bătrîn, celălalt o femeie grasă, iar ultimul un alt barbat decît Berenger. Urîtenia chipurilor din portrete contrasteaza cu capetele de rinoceri, care au devenit foarte frumoase. Berenger se trage cîtiva pasi înapoi si contempla tablourile.) Nu sînt frumos, nu sînt frumos. (Smulge tablourile de pe perete, le calca-n picioare si se duce la oglinda.) Ei sînt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cît de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urîtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mîinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase? (îşi scoate haina, se descheie la camaşa şi îşi contemplă pieptul în oglindă:) Am pielea flască. Ah! Acest trup lucios şi păros! Ce mult aş vrea să am şi eu aşa o piele groasă şi o culoare atît de magnifică precum acest verde întunecat. Să am şi eu aceasta nuditate decentă, cum e goliciunea lor! (Asculta mugetele.) Cîntările lor te farmeca, sînt putin aspre, dar au un anume farmec! Dacă şi eu aş putea face ca ei! (încearca să-i imite.) Ahhh! Ahhh! Brrr! Nu, nu e aşa! Să mai încerc o dată, mai tare! Ahh! Ahh! Brr! Nu, nu, nu, nu-i aşa, e prea slab, prea lipsit de vigoare! Nu pot să mugesc. Pot doar să urlu. Ahh! Ahh! Brr! Numai că urletele nu se compară cu mugetul! Ah, ce răuvoitor am fost, şi cîrcotas: ar fi trebuit să mă fac mai devreme ca ei şi să-i urmez! Acuma-i prea tîrziu! Ei da, sînt un monstru. Un monstru! Doamne, niciodată nu voi fi rinocer, niciodată, niciodată! Nu mă mai pot schimba. "Aş vrea, atît de mult aş vrea dar nu pot. Nu mai pot să mă privesc în oglindă. Mi-e ruşine de mine. (Se întoarce cu spatele la oglindă.) Ce urît sînt! Nefericite cel ce vrea să-şi păstreze originalitatea. Ei bine, asta e. Dacă trebuie să mă apăr împotriva tuturor, am sa ma apăr! Puşca, unde mi-e puşca? (Se întoarce cu faţa către capetele de rinoceri din fundal şi strigă:) Am să mă apăr împotriva lumii întregi, mă voi apăra, mă voi apăra! Sînt ultimul om şi voi ramîne aşa pînă la cea din urmă suflare! Nu mă dau bătut!”
