Rea ca o spusă mieroasă noaptea începe.
Cu merele celor muţi ne hrănim.
Împlinim o lucrare ce mai degrabă stelelor o laşi;
în toamna teilor noştri stăm ca un roşu de steag gânditor
ca oaspeţi arzători la sud.
Jurăm în numele noului Crist, să cununăm pulberi cu pulberi,
păsări cu rătăcitoare-ncălţări,
inima noastră cu scara de apă.
Lumii jurăm sfinte juruinti ale nisipului,
bucuros le jurăm,
tare jurăm, pe-acoperişuri de somn fără vise,
şi fluturăm firul vremii, cărunt...
Ei ne strigă: huliţi!
De mult noi o ştim.
De mult noi o ştim, ei şi ce?
În morile morţii voi măcinaţi făina albă a făgăduinţii;
o puneţi în faţa fraţilor şi surorilor voastre.
Noi fluturăm părul vremii, cărunt.
Ne-aduceţi aminte: huliţi!
Prea bine o ştim,
deasupra noastră să cadă păcatul.
Deasupra noastră să cadă păcatul tuturor semnelor vestitoare
să vină gâlgâitoarea mare,
împlătoşata pală de vânt a întoarcerii,
ziua miezului nopţii,
să vină ce niciodată nu a mai fost!
Să vină un om din mormânt.
În româneşte de Maria Banuş
