Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Ion Caraion - Îndepărtare


Prim uşa deschisă – brâu gros de umbră –
plopii izbucneau către cer.
Şi degetele-i alergau pe clape,
tremurătoare ca frunza plopului.

Paşii cuiva s-au oprit în noapte
Din ochii ei ca fumul de ţigară
zbură un fluture

timp cu coviltirul sur.

... şi am iubit-o pe femeia aceea
Care nu m-a întrebat nimic niciodată.



Ion Caraion - Ala-Bala

   
În jurul nostru
ca praful pe-o oglindă
oamenilor li se termină glasul.
La vârsta aceea
nu-mi dau seama
cum era el, tata.
Ala-bala dăduse la o parte
perdeaua
ca să se vadă în casă.
Ar fi putut să înceapă ceva,
dar eu am ştiut că nu.
Noi luam din puşculiţă încă un glas
luam din sufragerie  o mustrare
din grădină un căţel
şi ne jucam şi nu ştiam cine în cine trage cu praştia.
Pe urmă tata şi-a căutat cumpătul prin curte
şi noi l-am găsit
dar nu i l-am dat.
Pe urmă liniştea şi-a cumpărat un şoarece
şi a mâncat din el
până a orbit.
Pe urmă Ala- Bala a tras perdeaua la loc.

Ion Caraion - Nevinovăţie

 
O caisă şi-un cais
alergau prin paradis.
Panica primordială
încolţi sub o petală
tresări sub un cubelc
‘’ea nu pealcă, eu nu pelc
Nu de flică, da’ ne calcă!
Eu nu pelc, nici ea nu pealcă''
(şi – oamenii dintâi, buimacii,
le-au făcut semne cu macii)

Ion Caraion - Mâinile cu faţa în jos

 
Ştiu că sunt ierburi în pietre
Şi cuvinte care rup ca schijele.
Cum să mă despart de mine?
Am văzut un om care nu mai era.
Patru tauri negri şi câinele pleacă mai departe.
Şi pe lângă nişte cruci care se bat, trece trenul
Dimineaţa cu picioare de minge
În sentimentele ei ca nişte bărci
Se-apropie de pescari şi-i atinge.
Eu nu mai plec. Mâinile ţăranului – poeme cu faţa în jos –
Vor aştepta până la sfârşit soarele cu munţii de os.

Ion Caraion - Sentiment regăsit


Am cunoscut femei cu semne rămase
dintr-o dragoste în care pieriseră toate cuvintele.
Eşti aici, lângă mine, cum ar fi dintele
nenorocirii într-un serai de mătase.


Poate că dincolo de tine e moarte,
Oraş cu toate străzile triste
Se scutură frunzele-n vis, de
aseară şi ceasul
ceasul pleacă’-mpleticindu-se-n ciubotele sparte.


Poros ciubăr de lapte zvârlit în faţa porţii
Aud cum cresc vâtuii, seminţele şi piatra
Şi-aşa solzos e cerul... Acum se scoală-n vatra
de somn a catastrofei
(discret ca o lectură) pădurile şi morţii.


Ion Caraion - Eu am văzut

   
Luasem cu mine un copac să ne plimbăm
luasem o pasăre să facă diezi
am văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
am avut o mie de braţe ca Bariareu
eram Pilat din Pont şi mă spălam pe toate mâinile
de câteori se tăcea mai departe
conştiinţa lua chip de răspântie
erau vite şi proverbe
eu eram singur
copacul acesta va tulbura lumea
să ne grăbim să coborâm sub pământ
viscolea cu adevăr
eu eram singur
terori extaze elevaţii
lasă că o să murim noi lasă că o să înviem noi
un nisip leneş încălzea cântecele
apa se alinta în boneţelele zeilor
lasă că o să murim noi
femeile arborii şi stelele de deasupra creştetelor
au văzut de la ce cai erau potcoavele căzute
dar
ca şi când nu m-ar avea
ca şi când n-ar fi avut paşi
ţineau o dietă a tăcerii
eu eram singur
şi degeaba mă spălam pe toate mâinile
că viitorul a luat forma ruinelor mele.
Eram Pilat din Pont şi-am avut o mie de braţe.