Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Eugen Jebeleanu - Liniştită


am visat că am murit – îmi spuse
şi se urcă, mică şi plînsă, la mine în pat
şi primejdia i se oglindea neagră în ochii negri
şi eu îi mîngîiam părul de lumină
şi o linişteam spunîndu-i : a fost doar un vis, adormi.
şi adormi
şi n-am mai îndrăznit s-o deştept niciodată.

Eugen Jebeleanu - Îmi spuse

   
îmi spuse : « Nu poţi să ştii cînd vine ....
de ce nu faci puţină ordine ?
Nu poţi să ştii cînd te găseşte
poate e-n tine, poţi şti ...
Nu poţi să ştii cum arată ...
Şi dacă e o pasăre, care înoată fără s-o vezi
prin aer şi trece chiar prin tine
şi nu are nimic înfricoşător, ci doar un răcnet
la sfîrşit, cînd
cei ce rămîn în urma ta l-aud ... »

Eugen Jebeleanu - Sora mea

   
vaca are ochi atît de blînzi
şi mă înţelege mai bine
decît voi, fraţi ai mei, pe mine

Pentru că voi nu m-aţi mai vrea
şi m-aţi goni departe
mult mai aproape de moarte
decît vaca, prietena mea

care spre mine priveşte
cu ochii înţelegători
de mărgărite şi nouri uşori

cu gîndul la abatorul ce ni se pregăteşte
şi ei şi mie deopotrivă
de nevăzuta forţă nemilostivă.

şi fruntea sa e de zăpadă blîndă
şi nu poartă ochelari
şi tîmpla ei de lună şi mă păzeşte
şi nu stă la pîndă.

Eugen Jebeleanu - Şi am

    
Şi am ceea ce nu am vrut
şi nu aş fi visat
tot ceea ce n-aş fi dorit
nici unui om

fiţi veseli şi nu încercaţi
să înţelegeţi
de vreţi n-aveţi decît
să spuneţi că-s hermetic

că m-am închis în harfa unor gratii
ivite chiar din mine şi pe care
le zgudui fără să se-audă.
nemaiavînd nimic ce spune
spun că e bine.

Eugen Jebeleanu - Grebla

   
Să fiu o greblă...
o greblă dintr-un fier mai trainic
care în zori şi către seară
purtată de o mână gânditoare
să pieptene încet pământul
şi să descopere
din cine e făcut...

Eugen Jebeleanu - Cartoful în nori

   
Să ai mereu tot mai puţin
e lucrul cel mai bun.
Tot mai puţine zile şi
tot mai puţin tutun.

Să nu fii întristat deloc
şi să te simţi uşor
să ai o păpădie doar
şi tu să fii un nor

şi să priveşti mai sus decît
un domnitor semeţ
şi-n jos cu milă să priveşti
zîmbind : « Sărmane vieţi ! »

Să nu gîndeşti, să nu mai spui
nici « au », nici « vai », nici « of »
şi dintre norii mari s-alegi
un nor mic de cartof.

Eugen Jebeleanu - Lecţie

   
Trebuie să învăţ cum se moare
căci de trăit, omul trăieşte oricum
să învăţ de la păsările care dispar în cîntec
de la cerul albastru care alunecă în trandafir
şi de la rîul ce trece nepăsător dispărînd
peste banii peştilor

Eugen Jebeleanu - Dialectica


Am învăţat de la apă
cum să nu curg
am învăţat de la plug
cum să nu ar
şi de la viaţă
cum să dispar

Eugen Jebeleanu - Înainte

  
Cum să vă părăsesc ? Şi totuşi va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind
unde mă duc şi către care drum
şi nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint şi nici de plumb
şi înainte fum şi-n urmă fum
sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniştit,
o să le şteargă vîntul.

Eugen Jebeleanu - Aripile şi pământul


O păsăre e o sămînţă cu aripi
însă ea nu este iubită de pămînt
ea încolţeşte numai desfoindu-şi
foile-n văzduhurile arate de vînt.

Eugen Jebeleanu - Cel mai...

  
Mai fericit decat mine
nu poate să fie nimeni.
Căci am îndurat atîtea
şi încă mai respir acest aer verde
Spaţiul în care trăiesc
este din ce în ce mai larg
aproape toţi prietenii
au devenit mierle
cărora nu le mai aud decît uneori
fîlfîitul.
Nu-mi pasă de nimic
în această lume plină
de lucruri atît de însemnate
şi atît de lipsite de vină.
Mai fericit decît mine
nu poate să fie nimeni.

Eugen Jebeleanu - Dispărută

 
Doar ca să nu vă întristez
şi să vă fie ziua bună
n-am pomenit (vai, azi greşesc)
de ochii ei ca de alună

ce-atît de tandru ne priveau
care erau şi ochi şi gură
ce sărutau cum numai ea
ştia, pe oricare făptură ...

pe care azi nu ştiu şi nu
mai pot să-i chem, căci n-or să vie
şi nu mai pot să-mi spună : tu
din cerul lor de iasomie ...

Eugen Jebeleanu - În vârful inimii

  
Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decît dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoţei.

Umblu în vîrful inimii, să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol

încît lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
şi pădurea e acum un rîu liniştit.

Eugen Jebeleanu - Să nu...

  
Să nu te bucuri, nu, prea mult
de Viaţă, de acest tumult
care te face să-ţi închipui
că nu-i tot una cu nisipu-i
să nu-ţi închipui ... Căci aşa e:
ea face dintr-o vîlvătaie
cenuşă ; din cenuşă – vînt
şi din ce-i vînt face-o odaie
fără pereţi, fără cuvînt.

Eugen Jebeleanu - Rămâi deci

  
Să nu ceri niciodată nimănui
Nimic. Să nu ceri celor ce-s sătui
să nu ceri celor ce nu au un prînz
căci unii au mîncat
şi ceilalţi sunt flămînzi.
Rămîi, deci, tu, privind la mese
ca şi cum ai privi un cer întreg
pe care două stele pot fi înţelese
şi altele nimic nu înţeleg.

Eugen Jebeleanu - Întocmai

   
Ea se gîndeşte numai la ea
şi el se gîndeşte numai la el
şi eu mă gîndesc numai la mine
şi totul se-nvîrte în jurul
unui inel
ce ne cuprinde pe fiecare-n parte
şi asta e Viaţa
şi asta e Cel
ce spune că Umanitatea
nu e o fiară
ci este un miel.

Eugen Jebeleanu - Întâlnirea cu Hiroshima

   
Pământ, pământ tăcut.
Tăcută,
cu pielea pârjolită, cu statura goală,
iertare, Hiroshima...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...
Iertare pentru fiece privire,
ce - chiar de-i mângâioasă - doare...
Iertare pentru fiece cuvânt
ce tulbură văzduhu-n care-ţi cauţi
copiii,
noroadele de prunci pe veci pierduţi.
Mormânt
inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...

Şi glasul lor, acum încet sunând,
din zi în zi mai stins,
numai în amintire...
O, cimitire
inexistente... inexistente...
De vrei să plângi, să nu poţi strânge-n braţe
măcar o urnă, un mormânt măcar...

Unde ţi-s pruncii, Hiroshima? Poate
în oceanul
de-argint nepăsător...
Poate-n cavoul infinit
al cerului...
Sau, poate, chiar pe-acest pământ
pe care-l calc...

Fiece pas ce-l fac, îl fac cu teamă...
Fiece palmă de pământ
ascunde-un catafalc...
Parc-a strigat pământul
călcat de mine: - Mamă!...

Oh, aripi dă-mi, văzduhule de smalţ,
să fiu uşor ca tine, să mă-nalţ,
să nu ating cu pasul nici o rană,
să taie-aripa-mi cerul, îngereşte...

...Dar, scăpărând din miile-i de răni,
se-apropie de mine Hiroshima,
se-apropie şi se înclină lin
şi-mi face semn:

- Pofteşte, prietene,
şi vezi ce-a fost,
ce e,
şi povesteşte...

Ion Barbu - In memoriam

 
(Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemţesc, e drept
dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.)


Primăvară belalie
Cu nopţi reci de echinox,
Vii şi treci
Şi-nvii, stafie,
Pe răpusul câine Fox!

Fox frumos
Cu dinţi oţele
Şi preţ mare
La căţele,

Fox nebun
Scurt de coadă
Fuge-n lume,
Se înnoadă!

Primăvară belalie,
Insomnii de echinox,
Dimineţi, lăsaţi să vie
Cum venea, băiatul Fox:

Capul, cafeniu pătat,
Cu miros de dimineaţă,
De zăvozii mari din piaţă
În trei locuri sângerat,
Îl lipeşte de macat,
Ochii-ntoarce, a mirare,
Din piept mare:
Ce lătrat!

Pomi golaşi şi zori de roşuri!
(E aprilie, nu mai)
Forfotă de fulgi pe coşuri,
În cuib fraged: Cir-li-lai.
- Fox al meu, îţi place, hai?

Cir-li-lai, cir-li-lai,
Precum stropi de apă rece
În copaie când te lai;
Vir-o-con-go-eo-lig,
Oase-nchise-afară-n frig
Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
Ca trei pietre date dura
Pe dulci lespezi de mărgean.

Te-ai sculat cu noaptea-n cap,
O să-ţi dea colgiul hap,
Fox cu ochii-ntorşi cu albul,
Fix cu ochii la harap!

Sus în pat
Haide - zup!
Adă botul
Să ţi-l pup.
La ureche-apoi să-l pui,
Să zici iute ce-ai să-mi spui.
Vrei să batem lunci, păduri?

Ori eşti poate în călduri
Şi-ai venit să-ţi caut fată
Tot ca tine de pătată:
Nunul vinovat să-ţi fiu,
Să-mi vând sufletul de viu!

Nu mă bag să caut fată,
Că e treabă mult spurcată
Şi cădem în postul mare
Şi-am căinţele amare.

Dar nu-ţi arde de păduri
Şi mai va până-n călduri.
Văd acum ce sta să zică
Botul tău. Ştii vreo pisică!

Şi ţii minte că mi-e dragă,
Miorlăita, care-şi bagă
Prin cămări, prin aşternuturi,
Ochi-pucioasă, de te scuturi:

Dracu-aducător de boale,
Cald inel, cu blană moale
Şi cu prefăcut răsuflet
Ca păcatele din suflet!

Stai un pic,
Că mă ridic
Şi-i venim acum de hac!
Lasă numai să mă-mbrac
Şi-ţi ajut să urci în pom,
Câine vorbitor şi om,
S-o dăm jos din pom şi cracă,
Apoi - tava
Şi-n tarbacă,
De trei ori de capul scării
Să-i frângem şira spinării!

Nalt, curat sub corn de rai,
Dezlega-vom: cir-li-lai,

Cir-li-lai, cir-li-lai,
Precum stropi de apă rece
În copaie când te lai;
Vir-o-con-go-eo-lig,
Oase-nchise-afară-n frig
Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
Ca trei pietre date dura
Pe dulci lespezi de mărgean.

Ion Barbu - Falduri

   
Somn mult, din pluşuri.Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!

Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort – chipul meu, pe crengi de gâtur.
Un glas din ceruri , cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă ?

Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală.

- Întemniţate, William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă ;

Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!

(De şase ori în ape grele
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)

Piei chip! Rămâi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:

Valuri frânte, gemene,
Ruptură de cremene,

Ce gând târziu mă suflă-acu ?
Să vântur nopţii “Bu-hu-hu”
Ca la un cântec, altădată ?
Se toarce vorba, închegată,
Cutia încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.

Ion Pribeagu - Vorba aia

 
La numai 15 anişori,
Aveam o creştere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare ruşinoasă.
Şi când cu Nicuşor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Ţiu minte, cât de mult roşeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Şi cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârla să mă scald,
Şi mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns
Şi mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost ruşine şi am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cişmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Şi-un ofiţer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am ruşinat şi-am spus "merci"
Şi ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasă şi...
S-a întâmplat şi vorba aia.

Deşi sunt ruşinoasă rău,
De toţi băieţii sunt curtată
Şi-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Şi-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanţa sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găseşti a vieţii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubeşte o femeie.
Aseară s-a-mpuşcat Bebe,
Aflând că l-a-nşelat Aglaia
Şi toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

Ion Pribeagu - Autoportret


Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra
Am păr în nas şi în urechi
Şi-aduc puţin cu Brahmaputra
Mi-e capul bleg şi lătăreţ
Picioare: două prăjine
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine.

Deşi sunt tont şi fonf şi slut
Şi am o mască incoloră
De cimpanzeu sau de mamut
Toate femeile m-adoră
De sunt urât şi nătăfleţ
Şi n-am nici muşchi, nici intestine
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui
Şi o alură imbecilă
În loc de nas, am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă
N-am simpatii şi n-am dispreţ
Şi n-am nici maniere fine
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine.

Sunt mare cât un năpârstoc
Şi poţi să mă măsori cu cotul
Din loje, nu mă văd de loc
Şi în tramvai, mă pierd cu totul
Şi-aşa cum sunt de fleculeţ
Încât mă poţi în palmă ţine
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Şi pe chelie, fire creţe
Şi am luat chiar premiu'ntâi
La un concurs de frumuseţe
Şi dacă n-am profil semeţ
Nici umeri laţi, nici şolduri pline
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare bine!

Când intru-n baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze
Mă simt atâta de frumos
De parc-aş fi ales de muze
Mă oglindesc şi-n mod glumeţ
Mă felicit şi-mi zic în mine:
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine

În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare,
Port pijama şi port joben
Şi bătături port la picioare
De n-am la Academie jet
Şi n-am smaralde sau rubine
Un singur lucru am de preţ!

Constanţa Buzea - Şi poezia e un somn

 
Şi poezia e un somn
Din care nu te mai trezeşti

Cu ochii largi deschişi sub mări,
Visând la spasmele lumeşti,

Cu perle pleoapele plângând
Sărate buzele albeşti,

Nefericit, înspăimântat
Printre comori piratereşti,

Păreri de rău că nu-nţelegi
Mişcarea gurilor de peşti,

În calmul monştrilor sorbit,
Măcar astfel să te fereşti,

Fără să fii de tot primit,
Nici înecat, nici viu nu eşti,

Să poţi trânti o poartă grea,
Să tragi perdele la fereşti,

Şi poezia e un somn
Din care nu te mai trezeşti.

Magda Isanos - Strofele poetului bolnav


De trupu-n care mă pândeşti, durere,
m-as despartii cu inima usoara,
ca să răsar într-o împrăştiere
de iarbă şi de flori la primăvară.

I-o taină pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sânge
( dizgraţios şi greu de mânuit ),
când gândul se putea, de-o pildă, strânge,

Scânteietor pe-aripa unui flutur,
ori între două foi de trandafir,
Care-s aşa frumoase când se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.

De câte ori îmi simt putrezăciunea
în care sufletul mi-ai răsădit,
eu, Doamne, nu-ţi contest înţelepciunea,
da-mi zic c-a şasea zi ai obosit.

Cezar Ivănescu - Acolo unde nu te-ajută nimeni

o nouă ştiinţă o nouă gnoză înalţă sufletul
dar eu mă îndrept tot mai des
spre locuri cu totul umile
unde am fost îngenunchiat: unde nimeni
nu era lîngă mine: unde trebuia să pompeze inima
să pompeze străin era totul
ca la benzinărie... nu mi-a lipsit curajul
de-a mă duce acolo unde nu te-ajută nimeni
şi tot ce m-a lovit eu am primit în faţă
dar e celula morţii sunt acei pumni în inimă
razele reci de sticlă ale lunii
cînd cel pribeag în Ţara
Verii suspinînd se-ntoarce doar
să-ţi spună că nu e Moarte
şi aceasta nu e un lucru fericit!


Nichita Stănescu - Sete


Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansând un menuet,
pururea nubilă.

Mă vor bea cândva, zeii
şi vor simţi în mine gustul tău,
cândva, când întomna-se-vor teii
de sete şi de rău.

Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămân îngheţat
...suavă meninge
şi somn tulburat.

Gellu Naum - Voluntary blindness - film by Marian Baciu


Nichita Stănescu - documentary by MARIAN BACIU - 2007


Nichita Stănescu - Alfa


Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă.

Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute.

El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare.

Minunată pradă şi sprijin
al foamei- pământul -
Minunat prilej de sete - marea.
Flacără înceată, pierzându-şi ochii
mereu fierbinţi,-
arzându-ţi mâinile.


din volumul "Obiecte cosmice" (1967) 

 

Eugen Jebeleanu - Ce se poate

Ivit pe lume fără voia mea
o să rămân cât pot sau cât se poate
căci am nevoie de atâtea vize
de-atâta aer, şi libertate

Însă la urmă
o să mă fac ceea ce nu se vede
ce cântă-n apă şi surâde-n pietre.

Nichita Stănescu - Basorelief cu îndrăgostiţi

   
Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde să începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprâncene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.


Mircea Eliade - Biografie


Date biografice:

Mircea Eliade s-a nascut la 9 martie 1907 in Bucuresti, fiind al doilea fiu al capitanului de infanterie Gheorghe Eliade si al Ioanei Eliade, nascuta Stoenescu. Tatal sau purta initial numele de Ieremia, pe care si-1 schimba din marea admiratie pe care o are pentru personalitatea lui Ion Heliade Radulescu.

Copilaria si-o petrece la Ramnicul Sarat, Cernavoda si Bucuresti, unde tatal a fost mutat, pe rand, cu garnizoana.
Urmeaza cursurile Liceului "Spiru Haret", unde, dupa primul an este amenintat cu repetentia din cauza corigentelor la limba romana, franceza si germana, dar este salvat in ultimul moment de profesorul sau de stiintele naturii.

Este pasionat de fizica, chimie si stiintele naturii, studiaza intens, dupa un program riguros de lucru, dormind numai 4 ore pe noapte.
Citeste mult si din domenii variate, invata persana si sanscrita, lucreaza la "Romanul adolescentului miop" si publica povestirea fantastica "Cum am descoperit piatra filozofala", lucrare premiata in 1921 de "Ziarul Stiintelor Populare".

Din 1925 urmeaza Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, avand ca profesori personalitati ilustre ale culturii romane: Radulescu-Motru, P.P.Negulescu, Mircea Florian, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu, Nicolae lorga. Cel care a exercitat o puternica influenta asupra lui Mircea Eliade este profesorul Nae Ionescu, titularul cursului de Logica si Metafizica, in al carui periodic, "Cuvantul", va publica.

În 1927 face o calatorie in Italia si il viziteaza pe Giovanni Papini, iar in 1928 revine pentru trei luni la Roma, de unde trimite o cerere de bursa pentru studii de filozofie orientala in India, primind o invitatie de a studia cu ilustrul filozof Dasgupta. Dupa sustinerea tezei de licenta la Bucuresti, Eliade pleaca in India, la Universitatea din Calcutta, unde studiaza sanscrita si filozofia hindusa, locuind o vreme in casa profesorului Dasgupta, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi.

Întors in tara in 1931 pentru satisfacerea stagiului militar, fundeaza o grupare, "Criterion", impreuna cu mai multi prieteni, intre care Mircea Vulcanescu, Petre Cotnarnescu, Mihail Sebastian, Constantin Noica si Emil Cioran.

În 1933 isi sustine doctoratul in filozofie cu o lucrare despre Yoga si devine cadru universitar, calitate in care preda cursuri de istoria religiilor.

Dupa razboi se stabileste la Paris, unde va preda la Scoala de inalte Studii (SorbonA), apoi la marile universitati ale lumii. in 1956 devine profesor la Universitatea din Chicago, continuandu-si in tot acest timp activitatea publicistica si literara. in 1976 incepe publicarea operei sale capitale, "Istoria credintelor si ideilor religioase", care-l va consacra definitiv intre sayantii secolului al XX-lea.

Mircea Eliade moare la Chicago, la 22 aprilie 1986.


Opere reprezentative:

Proza literara: "Izabel si apele diavolului" (1930), "Maitreyi" (1933), "Lumina ce se stinge", "intoarcerea din rai" (1934), "Santier", "Huliganii" (1935), "Domnisoara Christina" (1936), "Sarpele" (1937), "Secretul doctorului Honigberger" (1940), "Noaptea de Sanziene" (1955), "Nuvele" (1963), "Pe strada Mantuleasa" (1969), "in curte la Dionis" (1978), "Nouasprezece trandafiri", "Memorii" (1980).

Principalele lucrari stiintifice: "Yoga. Essai sur Ies origines de la mistique indienne" (1936), "Mitul reintegrarii" (1942), "Tratat de istoria religiilor", "Mitul eternei reintoarceri" (1949), "Sacru si profan" (1956), "Aspecte ale mitului" (1963), "De la Zamolxis la Genghis-Han" (1970), "Istoria credintelor si ideilor religioase" - 3 volume (1976-1978).


-----------------------------------
Prozator si eseist.

Fiul lui Gheorghe Ieremia - devenit Eliade prin schimbarea numelui -, originar din Tecuci, si al Ioanei (n. Stoenes-cu). Tatal, ofiter de infanterie, peregrineaza prin mai multe garnizoane.

Scoala primara la Bucuresti (1913-1917), pe strada Mantuleasa. Liceul "Spiru Haret" (1917-1925). Debuteaza in ci. a IV-a de liceu cu o proza fantastica (Cum am descoperit piatra filosofala), trimisa la un concurs al Ziarului stiintelor populare (1921). Tot acolo colaboreaza apoi cu un ciclu de Convorbiri entomologice.

Instalat intr-o mansarda a casei parintesti, ELIADE tine un jurnal, lucreaza la un roman fantastic (Memoriile soldatului de plumb) si la proza autobiografica Romanul adolescentului miop (1924-1925, neterminat). In 1925 se inscrie la Facultatea de Filosofie a Univ. bucurestene, termina studiile in 1928. Destinul sau intelectual se decide in acesti ani: atras de spiritualitatea Orientului si, in genere, de istoria religiilor.

In 1926, fondeaza Revista universitara, suprimata dupa trei nr., ca urmare a unei recenzii negative la o lucrare a lui N. Iorga, care-i era prof. Colaboreaza la Cuvantul, incepe sa scrie la Gaudeamus, alt roman ramas in ms, calatoreste in Italia, unde-i viziteaza pe Papini, Buonaiuti, Panzini, Gentile s.a. La Roma pregateste teza de licenta cu subiectul Filosofia italiana de la Marsiglio Ficino la Giordano Bruno. Colab. la Universul literar, Adevarul literar si artistic, Lumea, Romania literara, Vremea, Viata literara, Sinteza, Azi, Revista Fundatiilor Regale s. a. La sfarsitul lui 1928, pleaca in India, unde va ramane pana in 1932, obtinand o bursa de studii la Calcutta (dr. in 1932).

Învata sanscrita si se initiaza in practicile hinduse, calatoreste la Benares, Allahabad, Agra, Jaipur; in 1929, termina romanul Isabel si apele diavolului (ed. in 1930). Publica in Revista de istorie sifdosofie din Bucuresti si in Ricerche religiose din Roma primele studii despre filosofia si religiile indiene. Din experienta intima a sederii in India se inspira si romanul Maitreyi (1933).

Întors in tara, e numit (1933) asistent la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, inaugurand un curs despre Problema raului in filosofia indiana.

Convins ca generatia sa trebuie sa "irupa in istorie", ELIADE publica in acesti ani romane (intoarcerea din rai, 1934; Lumina ce se stinge, 1934; Santier- "roman indirect" - 1935; Huliganii, I-II, 1935; Domnisoara Christi-na, 1936; Sarpele, 1937; Nunta in cer, 1938; eseuri (Soliloquii, 1932; Oceanografie, 1934; India, 1934; Fragmentariutn, 1939; Insula lui Euthanasius, 1943); editeaza opera lui B. P. Hasdeu (1937), participa la actiunile gruparii Criterion, pune bazele unui existentialism romanesc ("trairismul"). Obtine in 1936 Premiul SSR.

Pe plan stiintific, scoate rev. Zalmoxis (1939), cu colab. unor reputati specialisti straini. Atasat cultural la Londra (1940), apoi consilier cultural la Lisabona (1941-1944), se stabileste, in 1945, la Paris, unde tine un curs liber la Ecole des Hautes Etudes pe teme de istoria religiilor (1946-1948).

Publica Techniques du Yoga (1948), Traite d histoire des religions (1949), Le mythe de l eternei retour (1950). Participa la diferite congrese internationale si conferentiaza in Italia, R. F. G., Suedia. Noile lucrari: Le Chamanisme et Ies techniques archaiques de l extase, (1951), Itnages et Symboles, (1952); Le Yoga (1954) il fac cunoscut in toata lumea. in 1956, e chemat la Univ. din Chicago (Illinois, SUA), ca prof. de istoria religiilor.

Membru, apoi presedinte la American Society for Study of Religions, membru al Acad. Regale Belgiene; dr. honoris causa al mai multor univ. (inclusiv al celei din Paris, 1976). in 1961, fondeaza, impreuna cu Ernst Jiinger, rev. Antaios (Stuttgart, 1971-1972). In tot acest rastimp publica si proza in lb. romana: Nuvele, 1963; Amintiri, 1966; Pe stada Mantuleasa, 1968; Noaptea de Sanziene, I-II, 1970; In curte la Dio-nis, 1977; Tinerete fara tinerete, 1978-1979; Nouasprezece trandafiri, 1980.

Marea sinteza a studiilor sale despre credintele religioase si mituri se realizeaza in Histoire des croyances et des idees religieuses (I-II, 1976-1978). Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1936).

Citind jurnalele lui E., vechi (India, 1934; Santier, 1935) si noi (Fragments d un journal, I, 1973; II, 1981) sau scrierile memorialistice, interviurile sale (L epreuve du Labyrinthe, 1978), observam ca in formatia lui intelectuala si artistica exista doua surse. Prin Gide, Joyce, el este sincronic cu spiritul literar european; prin interesul pentru mituri si, in genere, pentru comportamentul omului arhaic, el se separa de generatia lui si de ceea ce alta data va numi "egocentrismul culturii europene". Un fenomen de coincidentia oppositorum, despre care ELIADE va vorbi in mai multe randuri. Jurnalele sale ne dau o idee despre modul in care armonizeaza aceste forte.

El vine in literatura cu o neliniste fundamentala: a lui si a generatiei postbelice. O generatie care se rupe de ceea ce a fost inainte. Ea nu are un program si nici nu vrea sa aiba unul. Vrea doar deschiderea spiritului, innoire si cauta o alta definitie a omului si, de buna seama, o sansa noua pentru om in raporturile cu istoria. Sansa incepe prin a trai si a da, in literatura, o importanta capitala experientei.

De aici vine interesul pentru jurnal ca specie literara si pentru o estetica a romanului care se bizuie pe insumarea faptelor autentice. Este o febra, o neliniste funciara in personajele din romanele lui E., o vointa de schimbare care se uneste, paradoxal, cu o mare disperare.

A trai implica pentru ele o imensa descurajare care, in chip curios, cauta o consolare in dorinta de a trai pana la capat experienta descurajarii. Se schimba acum modelele spirituale si morale in cultura, marii nefericiti (intre ei Kierkegaard) sunt descoperiti.

ELIADE aduce, prin naratiunile lui, nelinistii de a trai in saeculum caracterul spiritualitatii vechi, aceea care face dovada unei existente in aeternum. Aceasta din urma prefigureaza un eu mitic si, in genere, prefigureaza existenta miticului, sacrului, in istoria profana.

Pentru ELIADE omul este, in acelasi timp, o fiinta pentru experienta si o fiinta pentru mituri. Pe cea dintai o infatiseaza cu precadere in romanele de inceput, pe cea de a doua in naratiunile fantastice de dupa al doilea razboi mondial. Simplificand, am putea spune ca exista mai multe nivele, mai multe axe stilistice in proza lui ELIADE Critica din deceniul al patrulea a recunoscut doua: una realista (Isabel si apele diavolului, 1930; Maitreyi, 1933; intoarcerea din rai, 1934; Huliganii, 1935 etc), altainitiatica, fantastica, mitica (Domnisoara Christina, 1936; Secretul doctorului Honigberger, 1940). Pe cea dintai G. Calinescu o considera intruparea fidela a "gidismului" in literatura noastra, pe cea de a doua o suspecteaza de lipsa de profunzime.

Adevarul este ca ambele directii se revendica din estetica autenticitatii, imbratisata in epoca de multi prozatori tineri. Ei vor sa substituie conceptului de originalitate (de sursa romantica) ideea de autenticitate care, la randul ei, se bizuie pe ideea de experienta. Camil Petrescu, teoreticianul noului stil epic, impinge experienta pana in zona retoricii. El initiaza un mic terorism anticalofil, luand ca model nu pe Gide, ci pe Proust.

ELIADE vrea innoirea romanului pe alt plan, dezinteresandu-se propriu-zis de retorica. Prin trairea autentica si spiritualizarea conflictelor, el vrea sa schimbe tipologia si problematica epicii.
Prozele "indice" se deschid spre o lume de mituri si practici magice indepartate de spiritualitatea noastra. Naratiunile mai direct realiste (intoarcerea din rai. Huliganii etc.) analizeaza criza de valori prin care trece tanara generatie si propun solutii neobisnuite pentru cititorul roman: revolta si erotism, experienta tragicului, filosofia disperarii.

ELIADE este cel dintai care introduce in literatura romana o problematica de tip existentialist. Straturile prozei sale trebuie atunci citite altfel. Dupa o prima faza "indica" (Isabel si apele diavolului, Maitreyi), in care modelul epic este mai degraba anglo-saxon, o faza in care spiritualismul cauta alianta unui erotism fervent, luxuriant, urmeaza o faza existentialista (un existentialism incipient, tradus printr-un sentiment de criza totala a valorilor morale si intelectuale): intoarcerea din rai, Huliganii etc.

Intre aceste doua experiente se situeaza Lumina ce se stinge (1934), un roman "aproape joycian", scris pentru a se elibera de obsesia Indiei si pentru a-si regasi propria identitate spirituala, invinse, alungate, obsesiile din primele carti revin in proza fantastica de mai tarziu (un fantastic de tip erudit), care oscileaza intre doua tipuri de simboluri: unul folcloric {Domnisoara Christina, Sarpele), altul indic (Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore). "Indic" este un fel de a spune, pentru ca ELIADE trateaza acum temele sale. Numai decorul este uneori exotic, problematica e peste tot aceeasi. Experienta doctorului Zerlendi (disparitia in Shambala pe baza tehnicii yogine) din Secretul doctorului Honigberger are loc la Bucuresti, devenit mai tarziu un adevarat centru initiatic in literatura lui ELIADE Volumul de Nuvele (Madrid, 1963), urmat de Pe strada Mantuleasa (1968), in curte la Dionis (1977), Tinerete fara tinerete (1979), Nouasprezece trandafiri (1980), marcheaza, indiscutabil, o noua varsta a fantasticului eliadian.

Ele se grupeaza in jurul unei teme fundamentale (relatia dintre sacru si profan) si recomanda, ca solutie pentru spirit, ceea ce prozatorul numeste "lectia spectacolului". in prozele mai vechi, magicul se retrage in adancurile textului. Locul magicului este luat, in fapt, de o forta spirituala mai complexa (miticul) care continua sa se manifeste in existenta omului modern. E., dezvoltand un numar de teme care trec de la o naratiune la alta, creeaza o tipologie memorabila si un spatiu imaginar care este numai al lui. Este spatiul bucurestean: un oras plin de semne, epifanii, un oras initiatic, cu strazi care ascund mistere vechi si indivizi care poarta cu ei, fara sa stie, mituri. Este alta fata a spatiului din proza lui I. L. Caragiale.

Impresia e, in Momente si schite, de agitatie sterila, constiintele sunt narcotizate de vorbe, lumea in care traiesc (inclusiv lumea fizica) pare iremediabil goala. Un spatiu fara mesaj latent, acaparat de manechinele ce se agita la suprafata lui.

ELIADE sacralizeaza lumea lui Mitica, orasul toropit de caldura e un vast labirint de semne, Mitica insusi, omul care se grabeste mereu, dar paraseste rareori cafeneaua, Mitica, zic, devine un erou mitic. Farama din Pe strada Mantuleasa, Iancu Gore din Douasprezece mii de capete de vite, Gavrilescu (La tiganci) trec prin intamplari ciudate, lumea bucuresteana este plina de capcane, pivnitele caselor ascund comori, carciuma este un loc unde se reveleaza mari simboluri (in curte la Dionis). Un oras, asadar, sacru, ca o veche asezare elenica, o sursa inepuizabila de mituri - acesta este Bucurestiul lui ELIADE O geografie sacra, si in interiorul ei niste indivizi care n-au deloc sentimentul sacrului. Ei traiesc intr-un continuu paradox temporal fara sa-si dea seama, trec peste linia subtire ce desparte viata de moarte, iarasi, fara sa stie.

Participa, in fine, la un mare spectacol si intruchipeaza, ei insisi, mituri celebre, avand o credinta aproape mistica in normalitatea existentei. O prima caracteristica a personajelor lui ELIADE (cele din faza naratiunii, s-o numim, mitice) este urmatoarea: indivizi comuni intra fara voia lor in situatii anormale si, in fata tuturor evidentelor, continua sa creada in normalitatea, coerenta existentei. Gavrilescu (La tiganci) n-are deloc sentimentul ca si-a parasit de multi ani casa, Iancu Gore (Douasprezece mii de capete de vite) nu observa discontinuitatea existentei, credinta lui este ca totul are o logica si o determinare. Ei sufera de o misterioasa amnezie. Se va vedea (in naratiunile din In curte la Dionis) ce semnificatie are aceasta dubla amnezie pentru existenta individului profan. Modul personajelor de a se apara in fata invaziei de semne (semne ale unei existente paradoxale, anormale) este fabulatia.

"A povesti" (a imagina) este un verb esential in epica lui ELIADE El inseamna, cel putin, doua lucruri: 1) a prelungi intr-o existenta profana intamplarile mari narate de mituri si 2) a apara individul de ceea ce ELIADE numeste "teroarea istoriei". Despre prunul aspect vorbeste prozatorul insusi in Proba labirintului, acolo unde defineste literatura, in totalitate, ca "fiica [a] mitologiei", iar interesul pentru naratiune ca facand parte din modul de a fi al omului in lume. Despre cea de a doua functie a povestirii vorbesc naratiunile lui E., Pe strada Mantuleasa, in primul rand, dar si La tiganci, Podul, Ghicitor in pietre si altele. Asadar, viata omului, chiar si cea mai banala, este o suita de probe initiatice. Mai mult, omul se face, se construieste printr-o serie de initieri constiente sau inconstiente, omul traieste intr-un labirint, conditia lui este definita (exprimata) de aceasta succesiune de morti si reinvieri {Proba labirintului). Exista, pe de alta parte, teroarea istoriei: experienta omului fara religie, acela care sufera de raul istoriei si nu intelege nimic.

Omul religios, zice E., omul biblic a trecut prin captivitatea Babilonului fara sa-si piarda speranta: suferinta avea, pentru el, un sens. Omul modern a pierdut acest sens, iar creatia (opera) este menita sa i-1 redea, repunandu-1 in contact cu miturile. Povestirea (ca forma orala a creatiei) are, asadar, o functie dubla: da individului comun perspectiva sacrului si, totodata, il apara de violenta istoriei. "A povesti" este, intr-un anume sens, a supravietui.

Dar a povesti nu este, oare, si o tentativa de a umple golul lasat de amnezia istorica a omului? ELIADE nu o spune direct, dar naratiunile sale lasa sa se intrevada si aceasta posibilitate.

OPERA

Isabel si apele diavolului, Bucuresti, 1930;
Soliloquii, Bucuresti, 1932;
Maitreyi, Bucuresti, 1933;
intoarcerea din rai, Bucuresti, 1934;
Lumina ce se stinge, Bucuresti, 1934;
India, Bucuresti, 1934;
Alchimia asiatica, Bucuresti, 1934;
Santier, Bucuresti, 1935;
Huliganii, I-II, Bucuresti, 1935;
Domnisoara Christina, Bucuresti, 1936;
Sarpele, Bucuresti, 1937;
Nunta in cer, Bucuresti, 1938;
Fragmentarium, Bucuresti, 1939;
Secretul doctorului Honigberger, Bucuresti, 1940;
Mitul reintegrarii, Bucuresti, 1942;
Comentarii la legenda mesterului Manole, Bucuresti, 1943;
Insula lui Euthana-sius, Bucuresti, 1943;
Traite d histoire des religions. Paris, 1949 (ed. VIII, 1975);
Le Chamanisme et Ies techniques archaiques de iextase, Paris, 1951;
Images et sytnboles. Essais sur le symbolisme magico-religieux, Paris, 1952;
Le sacre et le Profane, Paris, 1956; Mythes, Reves et Mysteres, Paris, 1957; Aspects du mythe, Paris, 1963 (ed. in lb. romana, 1978); Amintiri, I, Mansarda, Madrid, 1966;
Pe strada Mantuleasa, Paris, 1968;
La tiganci si alte povestiri, Bucuresti, 1969;
Noaptea de Sanziene, I-II, Paris, 1970 (ed. franceza, sub titlul: La Foret Interdite, Paris, 1955);
De la Zalmoxis la Gengis-Khan, Paris, 1970 (ed. in lb. romana in 1980);
Coloana nesfarsita, Paris, 1970 (reprodus in Omagiu lui Brancusi, Almanahul "Tribunei", 1976);
Fragments d un journal, I-II, Paris, 1973-1981;
Iphigenia, piesa in trei acte, in Manuscriptum, nr. 1, 1974;
L epreuve du labyrinthe, convorbiri cu Claude-Henri Rocquet, Paris, 1978;
Histoire des croyances et des idees religieuses, I-II, 1976-1978, (trad. in lb. romana, 1981;
I-III, trad. si postfata de Cezar Baltag, 1991);
in curte la Dionis, Paris, 1977;
Tinerete fara tinerete, Miinchen, 1978-1979;
Nouasprezece trandafiri, Paris, 1980; Memoires, I (1907-1937). Les promesses de l equinoxe, Paris, 1980;
In curte la Dionis (cuprinde in afara ciclului in curte la Dionis, naratiunile din voi. Nuvele, Pe strada Mantuleasa si Tinerete fara tinerete), cu un cuvant inainte al autorului, ed. si postfata de ELIADE Simion, Bucuresti, 1981;
Dayan, in voi. Le temps d un centenaire, Paris, 1981;
Contributii la filosofia Renasterii, texte ingrijite de C. Popescu-Cadem, pref. de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1985;
Maitreyi. Nunta in cer, postfata si bibliografie de G. Dimisianu, Bucuresti, 1986; Despre Emi-nescu si Hasdeu, ed. ingrijita si pref. de M. Handoca, Iasi, 1987; Romanul adolescentului miop, text stabilit, cuvant inainte si tabel cronologic de M. Handoca, Bucuresti, 1989;
Incercarea labirintului, trad. si note de Doina Cornea, Cluj-Napoca, 1990;
Isabel si apele diavolului, roman, ed. ingrijita de T. Nedelcea, Craiova, 1990; Profetism romanesc, I, Itinerariu spiritual. Scrisori catre un provincial. Destinul culturii romanesti (alcatuitorul si ingrijitorul voi. Al. V. Dita);
II, Romania in eternitate (antologie si pref. de N. Georgescu), Bucuresti, 1990; Alchimia asiatica, Bucuresti, 1991;
Proza fantastica, I-IV, cu un cuvant inainte al autorului, ed. si postfata de ELIADE Simion, Bucuresti, 1991-1992;
Biblioteca Maliarajahului, Bucuresti, 1991;
Cosmologie si alchimie babiloniana. Iasi, 1991;
Drumul spre centru, antologie de G. Liiceanu si A. Plesu, Bucuresti, 1991;
Eseuri. Mitul eternei reintoarceri. Mituri, vise si mistere, trad. de Maria Ivanescu si C. Ivanescu, Bucuresti, 1991;
India, ed. ingrijita si pref. de M. Handoca, Bucuresti, 1991;
Lumina ce se stinge, I-II, Bucuresti, 1991;
Memorii (1907-1960), ed. si cuvant inainte de M. Handoca, Bucuresti, 1991;
Nuvele inedie, ed. si cuvant inainte de M. Handoca, Bucuresti, 1991;
Oceanografie, Bucuresti, 1991;
Mesterul Manole, studii de etnologie si mitologie, ed. si note de Magda Ursache si P. Ursache, studiu introductiv de P. Ursache, Iasi, 1992;
Tratat de istoria religiilor, trad. de Mariana Noica, Bucuresti, 1992;
impotriva deznadejdii, ed. M. Handoca, pref. de Monica Spiridon, Bucuresti, 1992; Patanjali si yoga, trad. de W. Fotescu, Bucuresti, 1992;
Psihlogia meditatiei indiene. Studii despre yoga. Bucuresti, 1992;
Sacrul si profanul, tradus din franceza de Rodica Chira, Bucuresti, 1992;
Arta de a muri, ed. ingrijita, selectie de texte si note de Magda Ursache si P. Ursache, pref. de P. Ursache, Iasi, 1993;
Jurnal (1941-1985), I-II, ed. ingrijita de M. Handoca, Bucuresti, 1993;
Morfologia religiilor. Prolegomene, text comunicat si pref. de M. Handoca, Bucuresti, 1993;
Mircea Eliade si corespondentii sai, ed. ingrijita, cuvant inainte, note si indici ~, Bucuresti, 1993;
Nostalgia originilor. Istorie si semnificatie in religie, trad. de C. Baltag, Bucuresti, 1994;
Imagini si simboluri. Eseu despre simbolismul magico-religios, pref. de G. Dumezil, trad. de Alexandra Beldescu, Bucuresti, 1994;
intoarcerea din rai, roman, ed. ingrijita de M. Handoca, Bucuresti, 1995; Mefistofel si Androginul, trad. de Alexandra Cunita, Bucuresti, 1995;
Sacrul si profranul, trad. de Brandusa Prelipceanu, Bucuresti, 1995;
Tratat de istorie a religiilor, pref. de G. Dumezil, trad. de Mariana Noica, Bucuresti, 1995;
Dictionar al religiilor, in colab. cu I. P. Culianu si N. S. Wiesner, trad. de Cezar Baltag, Bucuresti, 1996; Coloana nesfarsita, teatru, ed. si pref. de M. Handoca, Bucuresti, 1996;
Cum am gasit piatra filosofala. Scrieri de tinerete: 1921-1925, ed. ingrijita si note de M. Handoca, Bucuresti, 1996; Domnisoara Christina, roman, ed. ingrijita de M. Dascal, tabel cronologic de M. Handoca, pref. de S. Alexandrescu, Bucuresti, 1996;
Faurari si alchimisti, trad. din franceza de Maria Ivanescu si C. Ivanescu, Bucuresti, 1996;
Lucrurile de taina, eseuri, ed. ingrijita, note si pref. de ELIADE Manu, Bucuresti, 1996;
Maddalena, nuvele, cuvant inainte de M. Handoca, note si postfata de N. Florescu, Bucuresti, 1996;
Memorii (1907-1960), ed. revazuta si indice de M. Handoca, Bucuresti, 1997; Maitreyi, roman, pref. de ELIADE Simion, ed. ingrijita si curriculum vitae de M. Handoca, Bucuresti, 1997;
Ocultism, vrajitorie si mode culturale. Eseuri de religie comparata, trad. din engleza de Elena Borta, Bucuresti, 1997;
Opere, I-II, note si comentarii de M. Dascal si M. Handoca, ed. ingrijita si variante de M. Dascal, Bucuresti, 1997;
Samanismul si tehnicile arliaice ale extazului, trad. din franceza de Brandusa Prelipceanu si Cezar Baltag, Bucuresti, 1997;
Yoga. Nemurire si libertate, trad. de W. Fotescu, Bucuresti, 1997; India. Biblioteca maliarajahului, ed. ingrijita si prefatata de M. Handoca, Bucuresti, 1998. Traduceri: T. ELIADE Lawrence, Revolta in desert, Bucuresti, 1935 (1991); P. S. Buck, inger luptator. Bucuresti, 1939 (1991).

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria; Per-pessicius, Mentiuni, III; M. Sebastian, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 2, 1937; G. Calinescu, Istoria; P. Constantinescu, Scrieri, II; N. Margineanu, in Steaua, nr. 11, 1967; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I; D. Micu, in Limba si literatura, voi. XVI, 1968; Al. Piru, Panorama ; L. Baconsky, in Steaua, nr. 5,1970; G. Vladu-tescu, in Tomis, nr. 11, 1970; S. P. Dan, Proza fantastica romaneasca, 1975; ELIADE Simion, Scriitori, II; Cahiers de l Herne (nr. omagial M. Eliade), 1978; M. Handoca, Mircea Eliade. Contributii bibliografice, 1980; A. Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1980; M. Papahagi, Eros si utopie, 1980; I. Lotreanu, Introducere in opera lui Mircea Eliade, 1980; S. Al-George, Arhaic si universal, 1981; ELIADE Simion, intoarcerea autorului, 1981; I. Balu, in Romania literara, nr. 10, 1982; Al. Caprariu, in Flacara, nr. 4, 1982; N. Catanoy, in Synthesis, nr. 2, 1982; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 10, 1982; Al. Dutu, in Transilvania, nr. 9, 1982; N. Florescu, in Manuscriptum, nr. 3, 1982; M. Handoca, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1982; C. Noica, in Romania literara, nr. 10, 1982; ELIADE Papu, in Revue roumaine, nr. 2-3; 4, 1982; M. Zamfir, in Luceafarul, nr. 1-2, 1982; G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; L. Kalustian, Simple note, III, 1983; P. Poanta, Radiografii, II, 1983; I. Pop, Lecturi; N. Stein-hardt, Critica; A. Plesu, in Secolul 20, nr. 6-7, 1984; V. Nicolescu, Starea lirica, II, 1984; M. Handoca, in Romania literara, nr. 20, 1985; A. Sasu - Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; ELIADE Simion, Sfidarea retoricii, 1985; M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1985; V. Anania, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2-3, 1986; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986; I. Ianosi, Literatura si filosofie, 1986; C. Maciuca, Motive si structuri dramatice, 1986; Ioana Margineanu, Teatrul si artele poetice, 1986; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 22, 1987; S. Cioculescu, Dialoguri literare, 1987; G. Dimisianu, Subiecte, 1987: F. Aderca, Contributii, II; Sultana Craia, Fetele Orasului, 1988; S. Mioc, Anamorfoza si poetica, 1988; N. Steinhardt, Prin altii spre sine, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; M. Zamfir, Cealalta; M. Muthu, Alchimia mileniului, 1989; Monica Spiridon, Melancolia descendentei, 1989; Maria Voda Capusan, MirceaEliade. Spectacolul magic, 1991;M. Vulcanescu, Scrieri din dispora, 1991; M. Handoca, Mircea Eliade -Cateva ipostaze ale unei personalitati proteice, 1992; Mircea Eliade comentat de M. Handoca, 1993; Gh. Glodeanu, Fantasticul in proza lui Mircea Eliade, 1993; V Rapeanu, N. Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, 1993; I. P. Culianu, Mircea Eliade, 1995; ELIADE Simion, Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995.