Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Mircea Ivănescu - Dar sunt şi amintiri adevărate


Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg dupa ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în brate – (si mă gândeam, cu un rânjet
rău, ca într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul său cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?

Mircea Dinescu - De rerum naturae



Încep din nou spectacolele:teiul
îşi joacă mireasma cabotină
Deus în machina şi-a pus uleiul
totul e uns si totul e rutină.

Marea şi-a luat tainul -
înecaţii
precum cosaşii stau proptiţi în raze,
pe mal prelaţii
pritociră vinul
la abator mugeşte boul Apis,
cu linguriţa vom gusta preaplinul -
viaţa-i scumpă timpu-i însă gratis.

Şi norii ce-au filmat o zi întreagă
cu sila lor înaltă-deobiective
vomită iar în burg o ploaie bleagă
pe filozofii cu-a-lor lumi perfecte

Mircea Dinescu - Cântec de inimă albastră


Mai ştii cum te strigam pe-atunci
“icoană cu picioare lungi”

veneai pe râu sau râu erai
curgeai în mine până-n rai

cu limba preschimbată-n bici
vînam pe coapse iepuri mici

vânam prin pulpe fîn mieriu
erai mireasmă eram viu.

Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi

carnea-mi miroase de pe-acum
a scândurică de salcâm

pe când mânzeşte muşti din cai
mie ţărâna-mi spune hai,

mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit

Mircea Dinescu - Recurs la Geneză


Pe după şure, lângă cimitir
o pasăre s-a dezbrăcat de pene,
poate că i-o fi fost un soi de lene
sau poate-un fel de silă şi sictir

de-a duce pân'la capăt sfânta frază,
inconştienţa zborului fixat
de-un arhitect necunoscut în sat
dar bănuit în aerul de-amiază

Marin Sorescu - Doi bureţi


Doi bureţi erau băieţi
Şi-şi vorbeau de la burete
La burete cu “băiete”.

Când stăteau la vreo agapă,
Mâncau sare şi beau apă,
Acolo pe fund de mare:
Aici apa, aici sare.

La sare se-nţelegeau
Dar la apa se-mbrânceau…
Iar acuma, pe dulap,
Nu se ceartă, nu se bat,
Sarea e-n bucătărie,
Apa-n aer, cine ştie. 

Marin Sorescu - Iluziile


cred în valoarea de schimb a iluziilor
ele se scarpină în ureche cu piciorul
ele funcţionează mereu pe dos
iluziile sunt arma cu care împuşcăm râsul
iluziile sunt foarte amuzante
la orele de audienţă
îndrugă verzi şi uscate
şi nici nu-ţi vine să crezi ochilor
câtă credinţă pun ele în ele însele