Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Anemone Latzina - 13 Juli 1974


fetiţo mi-am zis azi dimineaţă (aşa îmi spune Frieder)
sub duş şi cînd cu spălatul pe dinţi uite că te-ai proco
psit şi cu al patrulea rînd de dinţi (de lapte, de apă, de
bere, de şnaps) şi în afară de asta ieri a fost Peter cel
blond pe la tine şi ţi-a spus că vrea să facă o antolog
ie şi trebuie să-i trimiţi nişte poezii şi EL SĂ le şi PO
ATĂ publica pe care trebuie însă mai întîi să le comiţ
i aşa încît scrie-i blondului Peter o poezie despre a ÎM
BĂTRÎNI după ce treci de treizeci de ani e oricum o t
eamă ca lumea ( trebuie să fii însă destul de tînăr ca să
poţi spune ceva cît de cît despre cum e să îmbătrîneş
ti) încît iată zic fetiţo că încetul cu încetul îmbătrîneşti
şi tu şi mă gîndesc că asta ar putea deveni o poezie sau
şi mai bine un ŞLAGĂR sau poate altceva însă uite c
ă stau deja in tramvai şi apare o femeie care mă îmbrî
nceşte şi zice fă loc puştiule (iar eu care credeam că nu
mai poţi fi luată drept băiat cu părul ăsta scurt) fă l
oc puştiule să pun şi io sacoşa şi mă ÎNTRERUPE chia
r în mijlocul celui mai frumos gînd despre cum se îmb
ătrîneşte TOTUL SE DĂ PESTE CAP cu femeia asta ş
i mai cu seamă cum mai poţi spune orişice despre orişi
ce dacă de fiecare dată se nimereşte cîte un deştept car
e-ţi dă brînci şi ţi se duce DRACULUI chiar şi CEL M
AI FRUMOS GÎND


ANEMONE LATZINA (n. 17 feb. 1942, braşov. debut în 1969 în cotidianul german "neuer weg". debut ed şi unicul volum de versuri "ce se tot poate scrie astăzi", 1971)

Anemone Latzina - Retrospectivă spre viitor (Rückblick auf die Zukunft)


Da, recunosc,
e mai bine.
E foc mai mult,
nu mai îngheți prea lesne.
Și nu te mai gândești doar la bani și mâncare,
ce era fals e autentic, ce era sărac e bogat.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?

Da, recunosc,
e mai bine.
E apă din belșug,
se crapă mai greu de sete.
Nu mai visezi mașini doar și călătorii,
ce era strâmb e drept și unde nu era nimic mai e câte ceva.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Durerea de mai an să fi avut vreun rost?

Da, recunosc,
e mai bine.
E aer mai mult
și nu te mai sufoci prea lesne.
Cum nici nu mai trăiești din muncă doar și din amor,
ce era negru, azi e alb și ce era sumbru-i azi senin.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Mâhnirea de mai an să fi avut vreun rost?

(1972) 

Anemone Latzina - Uneori (Manchmal)


Aș vrea să fiu un cufăr
lăsat într-un ungher și prăfuit
Încât să pot fără a fi nevoit
să mă mișc să casc gura la lume
Să-ncep cu casa unde soția dac-ar fi
să fie îl înșeală pe soț cum și
bărbatul pe femeie.
Aș fi maro și nu m-ar chinui
nici un fel de probleme
m-aș lăsa bucuros împrumutat o vreme
vecinului și de singurătate nici n-aș suferi.
În concediu m-aș duce când și când
la mare în vreo stațiune balneară
sau la munte și poate rămânând
uitat și tăcut ca un cufăr în
la aceleași vacanțe îndelung tot visând
m-aș pomeni cu-ncetul într-o bună zi
la loc în dulap și plin de haine vechi
bolnav însă niciodată n-aș avea cum fi.

(1966)

Anemone Latzina - Ars poetica


Și tu care scrii poemele tale
pentru G.
Și eu care scriu poemele mele
pentru A.
Și G. care nici nu-ți cunoaște limba.
Și A. care nici nu-mi cunoște limba.
Tu scrii poemele tale însă
pentru G.
Eu scriu poemele mele însă
pentru A.

Nu-i și asta oare tot poezie?

(1971)

Anemone Latzina - Concluzie (Schlussfolgerung)


Iată deci și țara unde trăiesc.
Iată și oamenii.

Iarba e verde.
Zăpada e albă.
Cerul înalt.
Poporul participă.

Iată deci oamenii.
Oamenii din țara unde trăiesc.

(1970)

Anemone Latzina - Dimineața (Am Morgen)


Noaptea mi-o spăl
din carne dimineața.
Nu vrea să-mi fie prea ușor.
Ascult radioul
Ascult radioul
Ascult radioul

Întunericu-mi smulg
de pe chip dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Citesc ziarele

Visele-mi descâlcesc
din păr dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni

(1970)

Anemone Latzina - Descrierea unei amieze (Beschreibung eines Vormittags)


Mă scol.
Ies din casă.
Merg cu autobuzul.
Intru în redacție.

Cafea......
...........
...........
...........
......Cafea
...........
...........

Plec din redacție.
Merg cu autobuzul.
Intru în casă.
Nu mă las.

(1970)

Anemone Latzina - Recunoaștere îndărătnică (Widerliche erkenntnis)


Ferestre încă n-am spart NICIODATĂ
nici hoitul cum miroase n-am mirosit VREODATĂ.

N-am încercat broască țestoasă niciodată
și nici la zdup n-am stat vreodată.

Nu m-am trezit într-o livadă niciodată
nici dragoste în mare n-am făcut vreodată.

Mână de negru n-am strâns niciodată
nici oameni n-am trimis la moarte vreodată.

Pe 13 mai n-am fost îndrăgostită niciodată
nici patru copii blonzi n-am născut vreodată.

N-am citit în limba albaneză niciodată
nici veselă cu-adevărat încă n-am fost vreodată.

N-am gustat absintul niciodată
nici a uzină de tractoare n-am mirosit vreodată.

La capătul lui „cinci” n-am ajuns niciodată
nici micile iluzii nu mi-am ucis vreodată.

Droguri să iau n-am vrut niciodată
nici medalii să primesc nu s-a-ntâmplat vreodată.

Poloneza n-am dansat-o niciodată
și nici curmali nu am plantat vreodată.

N-am tras cu pușca-n mâțe niciodată
nici bogății n-am cunoscut vreodată.

Dinăuntru încă nu m-am văut niciodată
și probabil nici n-am să mă sinucid vreodată.

P.S.
(Cândva, mai mult ca sigur, când voi fi decedat
Textul poate fi redus și modificat.)

(1970)