Petru Creţia - Despre lucruri şi zei

Întuneric, tăcere şi pură uitare
Se află în miezul oricărui lucru,
În adîncul şi în esenţa fiecărui lucru,
În adâncul soarelui şi al lunii,
În adâncul pământului vechi şi al mării vechi,
În adâncul oricărei forme, realităţi, întruchipări şi puteri
Revelate sau irelevate,
În adâncul gândului şi al părerii,
În adâncul inimii şi în adâncul ochilor lumii.
Şi datorită lor lumea e plină de zei zâmbitori
Şi iar sunt vii himerele zăcute în pământul vechi,
Chiar dacă, orice am spune şi orice am fi,
Moartea ne spune nu,
Muşcând ca o lupoaică din propria ei umbră
Şi din noi.

Petru Creţia - Bat vânturi mari

Bat vânturi mari
Peste întinderi mari
Şi după-o vreme ostenesc în noi
Din pricină că unele stele nu-şi ţin cuvântul.

Şi, ostenite, se prefac în ape uşoare
Ce cad ca nişte fără soartă ploi peste pământul
Aşternut în adâncul din noi.
Însă deasupră-ne, mereu neostenit,
Trece etern şi tăcut prin zenit,
Peste lumi, cuvântul şi vântul
Pe care stelele drepte nu l-au minţit.
Şi asemenea lucruri au loc
Între zone şi sfere,
Între pământuri, obscure astre şi vânturi,
Iar jur împrejur, lipsit de durere,
Al mării aspru e cântul.