Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Ana Blandiana - Eu cred


Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?


Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
http://Versuri.ro/w/gfliek
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
http://Versuri.ro/w/gfliek
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
http://Versuri.ro/w/gfliek
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

Ana Blandiana - Dans în ploaie


Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

A.E. Baconsky - Catren


Trece o noapte, trece înc-o zi,
Lupta se ascute între clase,
Iar chiaburii se arat-a fi
Elemente tot mai duşmănoase!

(1952)

A.E. Baconsky - Pe Lenin am să-l pot vedea


De mult îmi stăruie un gând:
Pe Lenin cum să-l văd dormind
În Mausoleul lui, departe, pe care-l văd în câte-o carte
Sau despre care-mi spun prieteni întorşi în ţară de curând –
Să-l văd cum odihneşte lin,
Sub semnul vremii care trece,
Când iarna-şi pleacă mâna-i rece
Pe zidul-naltului Kremlin.
(…)Ce-i care-au fost ne povestesc
Cum oamenii în valuri cresc,
Spre Mausoleu, din zi în noapte,
Păşind uşor, vorbim în şoapte;
Din toate colţurile ţării veniţi,
Acolo se întâlnesc.
De-i timp frumos ori mohorât
De-i frig, de-i ploaie ori zăpadă,
Pe Lenin vin mereu să-l vadă
Cum odihneşte liniştit
Bătrânii îşi aduc aminte
De vremurile dinainte
Când glasul lui, vestind victorii,
Chema la luptă muncitorii
Şi parcă vorbele-i de-atuncea şi-acuma
Le răsar în cuvinte.
(…)Afară neaua a-ngheţat
Şi viscolele-n zbor străbat
Şi undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează –
O văd mineri, soldaţi, colhoznici, vreun activist îndepărtat
Acolo Stalin rând pe rând
Căi noi spre comunism croieşte
Şi ceas cu ceas îşi împlineşte
Cutezătorul jurământ
O, ne-ncetat voi aştepta
Pe Lenin – când să-l pot vedea,
Să-i spun că razele pe care le-a dezlegat, nepieritoare,
s-aprind arzând mereu mai tare şi luminează-n ţara mea!
Un gând îmi stăruie mereu
Dar calea-i grea şi-ndepărtată
Şi nu ştiu de-am să ajung vreodată
Să-l văd dormind în Mausoleu.
(…)Şi târnăcoapele când bat
Şi stânca din adâncuri frântă
Şi apele când se frământă
Vorbesc de Lenin ne-ncetat.
Şi-atunci când vom sfârşi cu bine,
Vor geme apele bătrâne
Şi vor zbura prin mii de fire lumini cu taza lor subţire,
Luminând câmpii şi sate, mişcând tractoare şi combine,
Atuncea ştiu că-n faţa mea
Printre căderile de ape
La fel de viu şi de aproape
Pe Lenin am să-l pot vedea.

(februarie 1952, A.E. Baconsky, „Pe Lenin am să-l pot vedea”, volumul „Cântece de zi şi de noapte”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1954, pp. 46-49)

Gheorghe Tomozei - Atlantida


Plajele memoriei cu nisipuri de ceară,
Se îmbogăţesc cu o ultimă întruchipare a ta.
Îndepărtată, încetând să doară
Ca o statuie de ceară, ori poate de nea…
Altă dată la moartea unei iubiri
Inima mi se umplea de un vid răcoros
Păream un ţărm uitat de aripile subţiri ale ultimului albatros
Un lut amar, prădat de diamante…
Vocea se spărgea în cioburi de aer
Sângele cald se retrăgea în plante
Şi rămâneam să sun, să răsun
Clopot fără de vaer….
Târziu, ca nişte marinari laşi care
Se întorc pe corabia părăsită bântuită de vânturi
Umbra, glasul, proprii paşi,
Reveneau peste-ale punţii şovăielnice scânduri.
Şi corabia se-avânta peste mări cu pânze vii
Peste apele moarte…
Adăugând o zare nouă ştiutelor zări,
O chemare spre mai departe….
Dincolo de dezastre, de naufragii, priveam stâncile-n flăcări
Printre care alba-mi corabie trecu
Şi spuneam cu ochii arşi de miragii:
” Nu….nu tu ai fost marea dragoste,
Nu……………………..”
Dar totul e altfel, e altfel acum.
Mă simt doborât de ciudate poveri
Gesturi, cuvinte, culori topite-n fum
Le port cu mine spre nicăieri.
Ca o piramidă ce fuge-n deşerturi cu criptele goale
Ca o câmpie chemându-şi florile moarte-n pământ
Rătăcesc prin anotimpurile lumii, egale,
Fără linişte sunt.
Un ocean voi fi iar tu, împietrită,
Îmi vei fulgera trupul, vei rămâne-n adânc
Atlantida pe care n-o zăresc,
Deşi în mine-o strâng….
Alunec corabie beată peste nisipuri,
Ard peste pietre, ocean de corali părăsit
Transfigurat, răsar în mii de chipuri
Şi eşti cu mine veşnic, te strig neauzit…
Marea iubire e-n urmă, ori poate undeva înainte….
“Sigur am să te uit, îmi spun”..
Vârsta mea străbătu o presimţire a nopţii
Vine o dimineaţă nouă, fierbinte
“Dar dacă ai fost tu?”….