După zile de somn şi nopţi cu soare
el a ieşit din închisoare îmbrăcat
în haine de nuntă şi joben.
Avea un surâs frumos de parcă
ar fi vrut să schimbe câteva cuvinte cu cineva,
căci numai cuvântul poate umple
vidul timpului ca apa din interiorul unui vas.
Cerul în aprilie era cenuşiu ca piatra
cu multe crăpături albe.
Un cer de ploaie din care uneori
fulgerul izbucneşte şi se face
vizibil pentru toţi.
Lui i se părea că oamenii se salutau
fără să-l bage în seamă
ca şi cum ar fi devenit deodată invizibil
pentru ochii lor, transformat
într-o pânză de ceaţă.
O nălucă în colţul străzii Reginei,
pentru cei care vor trăi mai departe
O fotografie ni-l arată pe el înzăpezit
cu haine de sărbătoare şi pălăria căutătorilor de aur,
în ultima ninsoare a anului 1912.
Nu s-a mai întors niciodată acasă. Adio,
închisoare!
Străin în faţa acelei reci dimineţi de aprilie
stătea el şi vedea cum crăpăturile cerului se deschid repede
şi ninsoarea cădea din cerul găurit.
Din înalt începu să ningă peste el cu pene şi brânduşe.
