Între orele vechi flăcările
întunericului foşnesc.
(Opriţi acum prăbuşirea cuvintelor în mătase!)
ţi-aminteşti fulgerele împleticindu-se grotesc,
păsări crescute peste bălţi, viori planând peste case?
Parcă se speriaseră, albi, în rădăcinile lor pomii scunzi,
printre cârtiţi vezi cum păşeşte logodnicul postum
cu pupilele arse de aşteptări, cu umerii de oboseli rotunzi,
primăvară ce treci amăruie prin oraşul de bitum.
Pot să retrăiesc, dacă vrei, viaţa ta încă netrăită,
cu punţile somnului pe care treci cu mine acum,
clipele întotdeauna în mersul vremii se rup,
mâna de suspine aburită e aici lângă mine,
scormonind neştiută în scrum.
