fiecare moment care
ar putea fi începutul unui miracol,
adică? întâlnindu-i deodată privirile,
ridicându-ți mâna spre ochii ei, acolo unde îi dau ocol
orbitelor riduri mărunte, și le
mângâi încet – nici nu se șterg – dar nu asta contează.
să-i simți deodată viața care pulsează
ca în închipuirile tale, din totdeauna, în venele mici
pe obraz – și ce-ți spune ea, nici
să n-asculți, doar un gest de lumină.
clipa să ardă scurt pe fruntea ei, și atunci
să-i urmărești pe față cum lunecă adânci
străveziile însemne ale timpului care să vină
să dea încheiere înțeleaptă privirilor ei ridicate
spre tine – deodată adevărate.
