Cântarea dimineții
Din buzi nevinovate
Cui altui se cuvine,
Puternice Părinte,
Decât ție a da?
Tu ești stăpân a toate,
Tu ești preabunul tată;
A ta putere sfântă
Făptura ține-ntreagă,
Ne ține și pe noi.
În inimă,-n tot omul
Tu ai sădit dreptatea,
Unirea și frăția,
Tu conștiința scumpă,
Tu bun ce-avem ne-ai dat.
P-aceste saduri sfinte
Răcoritoare ploaie
De adevăr să pice,
Să crească, să dea rodul,
Să fim preafericiți.
Îndreptătorul lumii,
Tu ai slăvit noroade,
Le-ai dat tu legi preasfinte
Ce țin aceste saduri;
Slăvește și pe noi!
Ș-aceste legi prea drepte
Orice norod le calcă,
Sau care nu le știe,
Cade, ruini rămâne,
Se face neștiut.
Din slava strămoșească
De am căzut, ne nalță;
De am uitat unirea
Ce-i întărea în toate,
Acum ne fă uniți.
Să știm c-avem dreptate,
Să știm ce, cine suntem,
Ș-așa să nu se uite
O nație slăvită
Ce-am fost și ce-am fi noi.
Cu toții, dară, ție
Cântăm cântare nouă;
În flacăra unirii
Întindem mâini la tine,
Rugăm să ne-nsoțești.
Ne luminează mintea
Să te cunoaștem, bune,
Să știm că ne ești tată,
Să te cântăm mai bine,
Ș-așa să ne-mpăcăm.
- 1830
