Traian Demetrescu - Cât o viaţă

Ne-am întâlnit pe-o vreme tristă,
Şi, plini de ploaie şi noroi,
Cu-ncredere ne-am luat de mână,
Pornind spre casă amândoi.
În cameră un frig de moarte…
Ea m-a-ntrebat din ochi : rămâi ?
Şi-am împărţit străini şi singuri,
Acelaşi rece căpătâi.
Şi unul altuia povestea
Vieţei noastre ne-am şoptit:
Ea totdeauna neiubită,
Eu totdeauna neiubit…
C-o dureroasă voluptate
La sân ca doi copii ne-am strâns,
Şi-n noaptea aceea, cât o viaţă,
Am plâns…şi ne-am iubit…şi-am plâns…