Alexandru Lungu - Ora 25

E ora 25,
Pe lângă care voi treceţi opaci,
Căreia nu-i observaţi prezenţa,
Dar pe care eu o simt
Ca pe un curent electric.
E ora 25
Străbătându-mă,
Ca o devastare, ca un dezastru
Şi mă desfigurează
Ca pe o păpuşă de cârpă
Şi mă face frumos
Aşezându-mi o transfigurare enigmatică
Pe faţă
Pe mâini
În ochii cu pupile unice,
Arzând ca un fluture.
E ora cea mai periculoasă aceasta
Când amintirile sunt nişte flăcări
Care ard degetele acestei mâini însângerate
Care pipăie forma acestor obraji
Şi se agaţă de umeri ca de un cuier
Când amintirile organizate ca o armată subterestră
Ies câte una la suprafaţă.
Profitând de ceaţa ca un gaz fumigen
de seara care a ocupat cartierul
şi trag cu pistolul în bucata de suflet care ne-a rămas.
E ora de cea mai cumplită singurătate
În odaia rece ca un fior
Evadat prin vertebre
Şi sunt singur
Ca trenul luminii
Unui om care se sinucide acum
La capătul celălalt al lumii.