1
Nopţile prin văi străine seamănă cu liniştea unei flori înjunghiate cu ţipătul unui arbore împăcat * când e nevoie de altceva decât de cuvinte se lasă noaptea * umblă nori ciungi se târăsc ceţuri rămase fără picioare * cine mai ştie ninsorile adevărate ale lumii? * istoria e o glumă neagră pe masa albă a călăilor.
2
Şi cine îşi pune capul sub aceste adieri cine poartă mărturie? * între firul de iarbă ucigaş şi jertfa văzduhului nu mai e nici o sabie * doar şerpii mai urmează cursuri serale de caligrafie * minciuna adoarme în mărul înnoptat al căutării * în timp ce caii cad în genunchi nu e nici o mirare că frumuseţea îşi pierde chipul.
3
Adumbrind se pierd păsări galbene în pahare tot mai adânc ca într-un dulce cimitir metafizic * istoria nu mai avea de fapt de mult nici un nume * poate că mărăcinii crescuseră din uitare pe mormântul ei * deşi cu o clipă în urmă i se auzea geamătul şi călăii amuţiseră * aşa mă tot gândesc pierdut pe nopţi prin văi străine.
Din revista Limite, nr. 23, 1997
