Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Mihail Eminescu - Umbra lui Istrate Dabija


Cum trece-n lume toată slava
Ca şi un vis, ca spuma undei!

Sus, în cetate la Suceava,

Eu zic: Sic transit gloria mundi!

Pe ziduri negre bate lună.

Din vechi icoane numai pete,

Sub mine-aud un glas ce sună,

Un glas adânc, zicând: „Mi-e sete”.

Şi văd ieşind o umbră albă.
Moşneag bătrân, purtând coroană,

Pe pieptul lui o sfântă salbă

Pe umeri largi o scumpă blană,

Ea mâna-ntinde blând: - N-ai grijă,

Ce zic nu trece la izvod.

Eu sunt vestitul domn Dabijă,

Sunt moş Istrate-voievod.

- Măria-voastră va să-ndemne
Pe neamul nostru în trecut?

Ci el cu mâna face semne

Că nu-nţeleg ce el a vrut.

- Măria-voastră-nsetoşează
De sânge negru şi hain?

El capu-şi clatină, oftează:

- De vin, copilul meu, de vin.

Când eram vodă la Moldova
Hălăduiam pe la Cotnari.

Vierii toţi îmi ştiau slova

Ş-aveam şi grivne-n buzunar.

Pe vinul greu ca untdelemnul

Am dat mulţi galbeni venetici;

Aici lipseşte tot îndemnul.

În lume mult, nimic aici.

La voi în lumea ceealaltă,
Fiind cu milă şi dirept,

M-a pus cu sfinţii laolaltă

Şi-n rai mă duseră de-a drept.

Dar cum mai pune sfântul Petre

La rău canon pe-un biet creştin!

Când cer să beau, zice: „Cumetre,

Noi n-avem cimpoieri şi vin”

Şi totuşi domn fusesem darnic
Şi bun de inimă cu toţi.

De câte ori l-al meu păharnic

Umplut-am cupa numai zloţi!

Că ce sunt recile mademuri,

Ce aur, pietre şi sidef

Pe lângă vinul copt de vremuri

Pe lângă-un haz, pe lângă-un chef.

Împresurat-am eu şi Beciul
Cu oaste bună şi strânsuri;

Soroca, Vrancea şi Tigheciul

Trimis-au mii viteze guri

Să certe craii cu mânie…

Ce-mi pasă? Mie deie-mi pace

Să-mi duc Moldova-n bătălie

Cu mii de mii de poloboace.

Atunci când turcii, agarenii
Mureau în iuruş cu halai,

Oştirea noastră, moldovenii

Se prăpădeau într-un gulai.

Şi zimbrul cel cu trei luceferi

Lucea voios pe orice cort.

Precum ne-am dus, venirăm teferi

Şi toţi cu chef şi nime mort.

Nici vin cu apă n-am să mestec,
Nici dau un ban pe toată fala.

De-aceea n-am nici un amestec

Oriunde nu îmi fierbe oala.

Când calcă ţara hantatarii,

Eu bucuros la lupte merg,

Când între ei se bat magarii

În fundul pivniţei alerg.

Se certe ungurii şi leşii…
Ce-mi pasă mie? La Cotnari

Eu chefuiam cu cimpoieşii,

Cu măscărici şi lăutari;

Şi sub umbrarele de cetini

Norodu-ntreg juca şi bea

Iar eu ziceam: să bem, prietini,

Să bem, pân’ nu vom mai putea.

Dacă venea să rătăcească
Vun învăţat arheolog,

Vorbind în limba păsărească,

Nu m-arătam ca să mă rog.

Dar ţie-ţi place doina, hora,

Îţi place-al viţei dulce rod,

Tu povesteşte tuturora

De moş Istrate-voievod.

Le spune sfatul meu s-asculte
S-urmeze vechiul obicei,

Să verse dintre cupe mult

Şi la pământ vo două-trei.

Căci are-n sân Moldova noastră

Viteze inimi de creştin;

Tineri, în veselia voastră,

Stropiţi-le duios cu vin!

Şi în Moldova mea cea dulce
Orânduit-am cu prisos:

Ca butea plină să o culce

Cea goală iar cu gura-n jos.

Şi astfel sta Moldova toată

Cu susu-n jos ce era treaz.

Odihna multu-i lăudată

La cel chefliu, la cel viteaz.

Când de mănuşa lungii sabii
Mă răzimam să nu mă clatin,

Cântau cu toţi pe Basarabii,

Pe domnii neamului Muşatin,

Pân’ ce-ncheiau în gura mare

Cu Ştefan, Ştefan domnul sfânt

Ce nici din ceriuri seamăn n-are

Cum n-are samăn pe pământ!

Moldova cu stejari şi cetini
Ascunde inimi mari de domn,

Să bem cu toţi, să bem, prietini,

Să le vărsăm şi lor în somn.

Pân’ la al zilei blând luceafăr

Să bem ca buni şi vechi tovarăşi;

Şi toţi cu chef, nici unul teafăr,

Şi cum sfârşim să-ncepem iarăşi.

Răpiţi paharele cu palma,
Iar pe pahar se strângă pumn

Şi să cântăm cu toţi de-a valma

Diac tomnatic şi alumn;

Cântăm adânc un: De profundis.

Perrenis humus erit rex.

Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s?

S-au dus pe veci! Bibamus Ex.