Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Yvonne Rossignon - Triptic pentru Ieremia Valahul


Ţara cu nume dulce de apă, Moldova,
ţi-a dus de mână copilăria desculţă,
prin mirarea cicorilor trezite cu ziua
sub geana verde a grâului, ciobănaş
de miei şi vise, Ionică a lui Stoica Costişe.
Seara când te întorceai pe urma de abur
a laptelui abia contenit
în ugerele grele ale cirezii, o stea
tremura ca un semn prin florile socului
lângă casa ta albă de lună.
În blid aburea mila lui Dumnezeu,
şi peste creştetele plecate în rugăciunea
mulţumirii se lăsa blândă
binecuvântarea luminii de la icoane.
Îţi era moale de nor şi era caldă
de vara larg deschisă peste fâneţe.
Tot jocul tău era un fluieraş de răchită
cu care îngânai mierlele, născocind
 cântece scurte de pasăre
pentru îngerul tău păzitor, pentru miei.
Tu n-ai cunoscut arşiţa neliniştii
şerpuită prin vine ca o năpârcă,
nici scârba sleită a păcatului cărnii:
aripile îngerului îţi erau pe trup zale albe.
Umbra lui te despărţea de ispită,
spadă nevăzută între bine şi rău.
Crescuse odată cu tine un gând, ca un lujer
tăinuit de umbră, un dor ascuns
drumuri spre ape necunoscute
spre pământuri ameţite de mireasma lămâilor,
spre împlinirea chemării,
Şi-ntr-o zi când sbucnea în lăstari
puterea pământului, te-ai lăsat
dus de îngerul dorului tău
la capătul celălalt al lumii.
Geografia pământului îţi era
desluşită de vânturi şi de plecarea
berzelor: spre soare-apune.
Nu luai cu tine decât râvna de bine,
Şi-ntr-un colţ de basma legaţi doi sloţi.
Ţi se deschidea în suflet pământul
ca o floare necunoscută.
Din popas în popas, din trudă –n trudă,
într-o zi ai văzut licărind prin smochini
pulpana albastră a mării.
Şi dorul tău s-a făcut punte
peste apele mari, şi corabie.
Dumnezeu te cheamă pe ţărmul celălalt,
pe ţărmul mântuirii: era un fum
luminos:-de tămâi?de măslini?-păzit de spada
străveche achparoşilor cu frunzişuri
caste strânse pe trup: Italia,
Şi-aici, tu, Ion al lui Stoica Costişe,
te-ai despărţit de numele tău pământesc,
de limba ta, de straiul tău cusut
cu râuri albastre şi roşii ca o altiţă
de lan în vară, îmbrăcându-te cu Lumina
cu Dumnezeu, cu sfântul.
Te-au chemat cu numele profetului plângerii,
Ieremia: şi tu-l purtai
printre oameni roşi de lepră ascunsă
ca pe-o icoană, îmbătându-ţi sfinţenia
cu trandafirii cangrenelor,
mistuit de flacăra dragostei,
pâine făcându-ţi din răbdare, din umilinţă,
împărţit de foamea săracilor
azimă dulce a durerilor,
fărâmă cu fărâmă, „Fra Geremia”,
în fiecare dăruire împărtăşindu-te cu soborul
fericiţilor întru lumină, cu Domnul.



Ethos, Caietul al III-lea, 1982, Paris,
redactori: Ioan Cuşa şi Virgil Ierunca