Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

George Ţărnea - Reflex 76


Purtăm în noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Să nu ne fie dureros de rău
În viaţa mea, cu adevărul tău,
În carnea ta, cu gărgăunii mei -
Şi, iată-ne căzuţi, ca nişte zei,
Din cerul poeziei pe pământ,
Să ne schimbăm cuvântul după vânt,
Să ne purtăm iubirea după căi
Care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
Care, oricum, nu trec prin gândul meu,
Dar... se întorc la cineva mereu.


din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)
 
 

George Ţărnea - Deloc zgârcit la dăruit cuvinte


George Ţărnea - Deloc zgârcit la dăruit cuvinte
Mă văd legat la ochi şi pus în fiare,
Cu unul care-a tâlhărit din plin
Prin gropile cu blusturi şi pelin,
Pândind iubiri subţiri la drumul mare.

Dar nici aşa nu-mi vine să mă-nclin,
Uitându-mi pofta de furat fecioare
Să-mi duc blestemul vieţii pe picioare,
Chiar dacă paşii mi se-neacâ-n slin.

Deloc zgârcit la dăruit cuvinte
Şi fericiri de-o zi şi mângâieri,
N-am izbutit nicicum să fiu cuminte,

Tras înapoi mereu de câte-un ieri
Dezmoştenit brutal de cele sfinte
Şi-ncununat cu fuga-n nicăieri.


(“Cartea cu iubiri secrete, 183 sonete”, Editura Tanera, 1994)
 
 

George Ţărnea - Egloga destinului tragic


Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput

Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit sa fie trist…
M-apucă plânsul, deci exist!


(“Poeme supărate rău” Editura Helicon, 1996)

George Ţărnea - Reflex 109


Mai pune-o vorbă bună, dacă vrei,
Pentru această vară, pe la zei,
Să nu ne-o ia de tot sau prea curând!
Şi, dacă ne iubim de-o vreme-n gând,
Mult mai solar, mai tandru, mai frumos
Decât am face-o, tăvăliţi pe jos,
Prin iarba obsesivei despuieri;
Învaţă să spui mâine în loc de ieri,
Acoperindu-ţi braţele cu flori
Şi, mai ales, să nu-ndrăzneşti să mori!


din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)

Elena Farago - Iubeşte-mi mâinile


Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...

Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot...

Dezleagă-mi sufletul de vină
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină...