Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Baladă populară - Oaia năzdrăvană


                        La Picior-de-Munte,
                        Pe dealuri mărunte,
                        Prin plaiuri tăcute,
                        De vânturi bătute,
                        Urcă și scoboară
                        Și drumul măsoară
                        Trei turme de oi,
                        De oi tot țigăi,
                        Cu harnici dulăi,
                        Ș-un mândru cioban,
                        Tânăr moldovean,
                        Cu trei dorojani,
                        Feciori de mocani.
                        Sub poale de munte,
                        Pe dealuri mărunte,
                        Prin crânguri tăcute,
                        Apa-i răcoroasă,
                        Frunza e umbroasă
                        Și iarba pletoasă
                        Apa de băut,
                        Frunza de șezut,
                        Iarba de păscut.
                        Foaie ș-o lalea,
                        Cioban, d-ajungea,
                        Crângul de vedea,
                        Stân-apropia,
                        Semn i se făcea
                        Și-n loc se oprea,
                        Dulăi odihnea
                        Pe gânduri cădea.
                        Dar pe când ședea
                        De se tot gândea,
                        O oaie bârsană,
                        Oaie năzdrăvană,
                        Nici iarbă păștea,
                        Nici apă nu bea,
                        Nici umbra-i plăcea,
                        Ci mereu umbla
                        Și mereu zbiera.
                        Cioban, d-o vedea,
                        Lângă ea se da
                        Și mi-o cerceta
                        Și mi-o întreba
                        - Oiță, oiță,
                        Oiță plăviță,
                        Oiță bălană,
                        Cu lână bârsană,
                        De trei zile-ncoace
                        Gurița nu-ți tace!
                        Apa rău îți face,
                        Ori iarba nu-ți place,
                        Ori nu-ți vine bine
                        Să mai fii cu mine?
                        Oița bârsană,
                        Oaie năzdrăvană,
                        Dacă-l auzea,
                        Din gură-i zicea
                        - Stăpâne, stăpâne,
                        Stăpâne jupâne,
                        Drag stăpân al meu,
                        Dat de Dumnezeu,
                        Iarba mie-mi place,
                        Apa rău nu-mi face
                        Și mult îmi e bine
                        Să fiu tot cu tine,
                        Dar gura nu-mi tace
                        De trei zile-ncoace,
                        Că semn mi se face
                        Că ăi dorojani,
                        Feciori de mocani,
                        Sunt trei veri primari,
                        Și ei mi s-au dus,
                        S-au dus în ascuns
                        De s-au domuit,
                        Și mi s-au vorbit,
                        Și mi s-au șoptit
                        La apus de soare
                        Să mi te omoare
                        Sub poale de munte,
                        Prin crânguri tăcute,
                        Oi când aromesc
                        Și câini ostenesc.
                        Cioban, d-auzea,
                        Cu oaia vorbea,
                        Din gură-i grăia
                        - Oiță, oiță,
                        Oiță plăviță,
                        Oiță bălană,
                        Cu lână bârsană,
                        De ești năzdrăvană
                        Și dac-ai văzut
                        Semn că-ț' s-a făcut
                        Și d-ai auzit
                        Cum s-au domuit
                        Și cum s-au vorbit
                        Și cum s-au șoptit
                        Ăi trei dorojani,
                        Feciori de mocani,
                        Slugi de nouă ani,
                        Dacă m-or urî
                        Și m-or omorî,
                        Vina lor o fi,
                        Păcat ș-or plăti.
                        Iar tu, oaia mea,
                        Să le spui așa,
                        De te-or asculta
                        Io, cât am trăit,
                        Oi am îngrijit,
                        Câinii am hrănit,
                        Pe ei i-am plătit;
                        Să le mai spui iar,
                        De n-o fi-n zadar,
                        Ca să mă îngroape
                        De stână aproape,
                        Oi ca să-mi privesc,
                        Dor să-mi potolesc,
                        Spre partea de luncă,
                        Aproape de strungă,
                        Strunga oilor,
                        Jocul mieilor,
                        Dorul bacilor,
                        În dosul stânii,
                        Să-mi auz câinii,
                        Că ei, d-or lătra,
                        Stăpân c-or chema;
                        Să le mai spui iar,
                        De n-o fi-n zadar,
                        Să le spui așa,
                        De te-or asculta
                        Când m-or îngropa
                        Și m-or astupa,
                        Să-mi puie la cap
                        Ce mi-a fost mai drag
                        Căvălaș de soc,
                        Mult zice cu foc;
                        Căvălaș de os
                        Mult zice duios;
                        Căvălaș cu fire,
                        Mult zice subțire;
                        Vânt când o sufla,
                        Fluier o cânta,
                        Oile-or sălta
                        Și s-or aduna,
                        Câinii-or auzi,
                        La mine-or veni,
                        La mine s-or strânge,
                        Pe mine m-or plânge
                        Cu lacrămi de sânge.
                        Și tu, oaia mea,
                        Tu, dac-ăi vedea
                        O mândră fetiță
                        Cu neagră cosiță
                        Prin crânguri umblând,
                        Din gură cântând,
                        Din ochi lăcrămând,
                        De mine-ntrebând,
                        Să nu-i spui că sunt
                        Culcat sub pământ,
                        Ci că m-am tot dus,
                        Dus pe munte-n sus,
                        Prin vârfuri cărunte
                        Dincolo de munte,
                        Căvălaș să-mi dreg,
                        Flori ca să-i culeg
                        Pentru nunta mea
                        Ce-o să fac cu ea.

                        Vorba nu sfârșea,
                        Dorojani venea
                        Și se repezea
                        Și mi-l răpunea,
                        Turmele să-i ia.
                        Iar de-l omora,
                        Ei mi-l îngropa
                        La brâu de perdea,
                        'N strunga oilor,
                        Jocul mieilor,
                        Dorul bacilor;
                        În dosul stânii,
                        Unde dorm câinii.
                        Ei, de-l îngropa,
                        La cap îi punea
                        Căvălaș de soc,
                        Mult zice cu foc;
                        Căvălaș de os
                        Mult zice frumos;
                        Căvălaș cu fire,
                        Mult zice subțire.
                        Vântul, când bătea,
                        În caval sufla,
                        De jale-mi cânta,
                        Oi că se strângea,
                        Câini că s-aduna,
                        Oile plângând,
                        Câinii tot lătrând,
                        Pe stăpân chemând.
                        Așa, tot așa,
                        Vremea vremuia,
                        Dar oaia bârsană,
                        Oaia năzdrăvană,
                        Ea se tot uita
                        Și nu mai vedea
                        Pe mândra fetiță,
                        Cu neagră cosiță,
                        Prin crânguri umblând,
                        Din gură cântând,
                        De el întrebând,
                        Să-i spue că-i dus,
                        Dus pe munte-n sus,
                        Dincolo de munte,
                        Prin vârfuri cărunte,
                        Căvălaș să-și dreagă
                        Și flori să-i culeagă.


 baladă populară culeasă de Gh. Dem. Theodorescu