Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul

Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul,
Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesneşte.
Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, ţipăt s-aude,
Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie.
Şi crima se ascunde, păcatu-ncremeneşte;
Tot păcătosu-aşteaptă al lumii, al său finit;
Pământul îl înghite şi cerul îl striveşte,
Iar dreptul la cer cată, şi Domnul s-a-mblânzit
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul
Flori prin a lui vine fulgeră, şerpuiesc!
Îşi scutură povara, că a pierit Cuvântul:
Se bucură nedrepţii, săracii flămânzesc.
Şi câtă fărdelege pe dânsul îl apasă!
De sus câtă trufie striveşte pe sărac!
Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă
Şi ce de viclenie! ce noduri se desfac!
Şi lenea se îmbuibă când muncitorul geme,
Când gheara nedreptăţii într-însul s-a înfipt;
Din carnea lui sfâşie, stăpână p-a lui vreme,
Stăpână p-a lui pâine, pe viaţa-i mai cumplit.
Ecclesia căzută e mută, surdă, tace.
În van săracul strigă: “O, mater, ajutor!”
E vitregă-a lui mater; pământul n-are pace,
Să tacă biata oaie când lupul e păstor.
Această Doamnă mare, a Domnului mireasă,
Fierbinte la toţi mater, odată consola
Pe tot carele plânge, ş-o turmă d-oi aleasă
Şi un păstor la lume şi pacea anunţa.
S-au dus timpii aceia; şi Anticrist domneşte,
Despot pe lumea-ntreagă, cu varga sa de fier
Altarele distruge, corumpe şi zdrobeşte,
Şi ţipete de sânge se nalţă pân’ la cer.
Se va deschide cerul, Cuvântul iarăşi vine,
De vii şi de morţi jude. Şi mii de cherubimi
Pe palmele de flăcări p-al omului fiu ţine,
Şi lauda răsună prin mii de serafimi.
Cea cu ochi mulţi ştiinţă sunt iuţii cherubimii,
Ce va mări pe omul şi-l va reîntregi;
Şi caritatea, pacea sunt blânzii serafimii,
În care cel ce geme atuncea va trăi.
Se vor scula şi morţii să stea la judecată,
Cuvântul va alege pe caprele din oi.
Popoarele sunt morţii ce viaţa nu le-e dată,
Ce mintea le-nviază, le scoală din nevoi.
Iar oaia e săracul ce laptele îşi mulge
Şi-şi dă şi a sa carne cezarului spurcat;
Şi capra e-ngâmfatul satrap care o smulge
Şi sângele i-l suge, când laptele-a secat.
Veţi fi d-a dreapta, popoli, când va domni
Cuvântul.
Răbdare, că într-însul cei umili vor trăi,
Ş-a voastră moştenire va fi atunci pământul;
Răbdaţi, n-ardicaţi braţul, că pacea va domni.
Şi când e-ntre voi pace, Cuvântul iute vine,
El numai după fapte va împărţi şi da;
Căci cumpăna dreptăţii în dreapta sa el ţine,
Şi fapta-n ea atârnă, şi fapta va lua.
Sudaţi, despicaţi brazda, nutriţi lenea ce zace,
Daţi pâinea voi şi vinul, le daţi la câţi le cer;
Că sacra-vă laboare îndată se preface
În sângele şi carnea a Domnului din cer.
O, farisei! pierit-a a voastră-mpărăţie,
Când va veni Cuvântul nu-l veţi mai condamna;
Cu glorie el vine şi vine cu tărie,
Pieri-va răutatea când el va domina.
S-au dus zilele voastre, zile de asuprire,
De dol, de nedreptate, de crime, vulpenii,
De ură, de discordii, de sângiuri, de murire,
Căci va domni viaţa, şi morţii vor fi vii.
Aşa se roagă omul către cerescul tată:
“Vie împărăţia şi fie voia ta!”
Căderea voastră-aşteaptă credinţa cea curată,
La cer aceasta strigă, şi cerul îi va da.