Marin Sorescu - Pictură cu crin

Şi aş dori să te păstrez
În clipa aceasta de strălucire
Ca pe-o floare, care se dăruie singură
Unei picturi cu sfânt.
(Vezi arhanghelul cu crinul în mână.)
Sigur, eu nu sînt sfîntul!
Dar îmi place imaginea şi o păstrez.
Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete
(Volumul II sau I?)
Legate în piele, oricum.

Cum se mai adună şi viaţă noastră!
Ca un film de desene-animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urmă
Şi toate aceste întîmplări
Mai mult sau mai puţin necesare,
Pe care, până la urmă,
Sîntem tentaţi sã le credem chiar fericite?
Sînt însăşi viaţa noastră cu gust amar
Care tînjeşte după o lacrimă de căinţă,
Ca să-l mai dilueze.

Ai trecut ca o umbră prin toate aceste încăperi
Ale castelului tău
(Nu din Spania, desigur!)
Şi nu te-a întinat nimic
Nu te-a atins nici o armă din panoplia
Ghiftuită de spade, din sala armelor.
E nemaipomenit cum frumuseţea ta ştie să se apere
Şi chiar dacă nu mi-ai fi spus o vorbăPentru mine ai fi fost mai limpede
Decât primul meu gând de dimineaţă.

Azi-noapte am fost mai epici -
Şi cuvintele tale
Le-am văzut strecurîndu-se
Prin fereastra întredeschisă,
Prefăcîndu-se în fulgi,
Pentru neîntinarea oraşului.