Mircea Cărtărescu - Câteva cuvinte despre Ioana

1
Citeam Kundera cu micul dicţionar francez-român pe piept
şi ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură şi îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita ţintă în carte,
atentă, de parcă ştia să citească
şi atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că eşti cel mai bun produs al meu, că eşti
mai presus de literatură
dar aşa te scot din literatură
adică din viaţa mea.
Ioana, ca să fii în literatură şi în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine." 

2
La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu şi M.D.G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăţinare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu şi Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, şi la pick-up o selectie "Wings")
palavrăgim despre copii.
Mă trezesc că îi spun "Ştii, e foarte mişto să creşti un copil,
dar să vorbeşti despre asta e teribil de greu, practic dragostea
pentru copilul tău e o tema inutilizabilă în literatură
(evit cât pot cuvintul "poezie")
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă."
"E, şi tu acum, chiar aşa, totul de vânzare..."
"Dar sigur că totul de vânzare dacă eşti profesionist" - şi
am tăcut brusc
fiindcă nu credeam asta
şi nu ştiu de ce am spus-o.
Apoi a venit Bogdan şi am plecat la cenaclu. 

3
Ioana şi Cri: două fetiţe, două surori.
Fetele mele. Mă pomenesc
că îi spun "Cri" Ioanei şi invers. Cri mai păstrează
panglicile de bumbac care le fuseseră legate la încheietură,
în Maternitate şi care purtau acelaşi număr
cu creion chimic
Când Cri o să aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci? 

4
Fetele-s dincolo
Cri îi face baie-n cada de plastic roz
iar Simona se holbează ca la altă minune. Puiul de om
ca o maimuţică mirată bâţâie capul ud. Eu şi Bogdan
stam în bucatarie cu păhăruţele de Havana Club.
- Sunt foarte fericit, îi spun şi simt adrenalina sau ce o fi
invadându-mi faţa şi făcându-mă să lacrimez. (Îmi dau seama
că sunt sentimentaloid, dar stimulat puţin
de romul cubanez, mă simt chiar foarte fericit.)
Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.
- Da, mai Mircione, tocmai mă gândeam
cum îţi ciţeam jurnalul, ce chestie -
doar acum câţiva ani vorbeai doar de singurătate
scriai "Relaţii cu L. (să zicem). Poate iese ceva de aici". Şi uite
acum ai nevastă, copil...
Bogdan, mă gândesc eu, ar fi un tată excelent (poate cam pisălog)...
Mai palavrăgim ceva şi ne cheamă fetele
să vedem pisoiul înfofolit în prosop
zgâindu-se la noi. Ea bea laptele şi adoarme
iar noi (care eram puşti, puşti acum câţiva ani)
trecem în sufragerie şi ne conversăm şi ne tratăm ca oamenii mari. 

5
La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc convenţională
(scriu poemul acesta în lipsa unei fotografii)
are deja solduleţe de gagică şi ochi oblici, niţel lenevoşi
nu degeaba maică-sii i se zicea Turcoaica.
Atunci când urlă de foame face pandalii şi istericale
de-ţi vine s-o strângi de gât,
dar e draguţă de obicei şi ne lasă nopţile să dormim.
Creierul ei de aproximativ 500 de grame
va creşte rapid, cel mai rapid dintre toate organele
ca o pasăre într-o colivie de cartilagii
Daca ar creşte continuu şi după adolescenţă
Ioana ar deveni nemuritoare.
Ştiu, acum, când mi-o imaginez (ea se joacă dincolo cu minutele)
ca aşa va fi, că ea nu va muri niciodată. 

6
Cu M.M., la "Cartea românească. Apoi în maşina lui
explicându-mi de ce n-am apărut în antologia din Italia "Ştii,
Cugno ăsta... eu i-am dat textele tale... dar nu i-au ieşit..."
Şi alte chestii literare care nu contează aici. Dar apoi-
"Te-ai însurat. Cine te-a păcălit?" Iar din capul meu ieşind un
balonaş
cu trăznete, capete de mort şi sticluţe de otravă.
Când i-am spus că mai degrabă eu am păcălit-o
a schimbat foaia şi a trecut la sfaturi: că e bine că-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
că am nevoie din când în când de o fugă, uite, el
are şansa pendularii asteia...
Fiecare cu şansa lui, îi zic şi cobor la Coada Calului,
apoi o iau pe lângă Inter şi... spre casă.
O găsesc pe Kitty cu Ioana în braţe.
O pup şi ea miaună alintat:
Ia uite! A mâncat 180 de grame! 

7
"O inimă de tată! Miracol al paternităţii!"
Aşa să exclami, cititorule, lecturând acestea.
Dar cum dracu să spui într-un poem că-ţi iubeşti fetiţa?
Încearcă, şi-o să vezi ce greu e.
Nici nu există o tradiţie Bucuta cu melodramatismele lui,
cu prunculeţul Iisus şi cam atât. La fel, e atât de penibil să spui
ca-ţii iubeşti nevasta. Şi totuşi poezia-i făcută
ca să-ţi exprimi sentimentele. Găseşte o formă
când nu există nici o formă. Când aproape toată poezia secolului
este decorativă, abstractă.
Dar fetele mele, şi cea mica, şi cea mijlocie
sunt reale, iar ce simt pentru ele (când nu mă enervează prea tare) e
adevărat.

  8
Deci, Ioana, iubesc forma turtită a nasului tău
nările tale largi şi gingia de jos
cu două umflături unde vor ieşi dinţii;
Iubesc mica ta pată cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o măslină) şi
nu cred
că din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;
abia aştept să înţelegi ce-ţi spun: vor fi doar cuvinte dragi;
aştept să te poţi bucura de pomul de iarna, de Jucarii,
să ţi se lărgească inima, să-ţi crească părul, capacitatea toracică,
să devii inteligentă, să te joci cu plastilina
să te amorezezi mai târziu
să ne râspunzi obraznic, să ne spui
că "nu ne-ai cerut tu să te facem", şi "ce-aţi făcut voi pentru mine?"

să-ncerci să fugi de-acasă, să te-mbraci la modă
etc., etc., dar la maturitate
să-ncerci să ţii la noi şi să înţelegi mirată că nu e greu deloc
şi când vei avea o fată să-i spui Cristina.
Iar viaţa noastră va trece. ("Aşa de rău mi-a părut
când am trecut de 40 de ani, nici nu pot să va spun, fetelor"
zicea o colega din cancelărie
iar fetele
cam toate de peste 50 se opriră o clipă din discuţia lor despre boli
îngrozitoare, şi una a răspuns resemnată: "Da, a trecut viaţa.
Nici nu-ţi dai seama când trece").
Noi, Cri, as vrea să imbătrânim împreună
s-o ajutăm pe Ioana să trăiască (mă-ntreb ce vremuri va apuca)
Şi să fim prieteni mereu. Să nu ne devenim nesuferiţi
să nu ne încăpăţânăm în certuri.
Să ne fim dragi mereu. 

9
Apoi, de mână
să ajungem în faţa unei porţi uriaşe
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
îngeri de granit, cu aripi sparte.
Să batem: Bang! şi să intrăm
pe toboganul de sânge
prin gâtul napircii s-alunecăm,
prin maţele cârtiţei,
prin rădăcinile trandafirului
până în floarea cea galbenă...

Nu ţi-aş da drumul la mână, Cri, nu ţi-aş da drumul
iar dacă poteca se va bifurca
vom împietri acolo, la răscruce
şi vom rămâne acolo în ţara înserării
două statui colosale, Mama şi Tata, de granit cenuşiu.