Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Dimitrie Stelaru - Dezastru


M-am văzut târându-mă, încâlcindu-mă, coborând
Imens, ca rădăcinile unui arbore din cer.
Aveam sunetul cărţilor arse.
Pe treptele putrede îmi turbau ochii -
Înapoi, titanul fugea în mister.

Zdrenţe de nouri, negre stele
Ori lumi oloage cu moartea mea,
Păleau spălăcite în cercul bolnav -
Goală, numai domnia biruită cădea.

Ce extaz! Şapte zile şerpuiau
În alcoolul fără continente.
Vântul răsturna vânturi, înalte cărţi
Cu litere de ciuperci urlau.

Războinic? Nălucă viermănoasă
Înfăşurat într-un dezastru.
Mă spânzuram ca un păianjen pe romburi de mătasă
Eu, apă înflorită, astru.

Ce minunat lucifer eram
Lângă şoldurile de lună;
Peste tot un sunet apăsător, cules
De îngerii verzui, mă coloram.

Printre dragoni şi cer de iad
Suindu-mi inima prea necurată
La câinii timpului din Galaad
Măsor şi plămădesc altă lumină.

Nu lâncezind între ghirlande
Năravul libertăţii s-a ivit
Singur, arându-mi umbra otrăvită
M-am desfăcut şi răzvrătit.

Întotdeauna am crezut suind
Aripi de carne şi carton?
Cine eşti tu curatule?
În iarba ta stau viermii.

Bătut, aşa, de învârtiri
Cu buzele din fluvii cosmogene
Stau prin oglinzi albastre şi nu vreau
Nici purpure, nici spectrul.

Cine răsună printre bolţi
Furtunile din furci de fulger?
Eu, apă înflorită, astru
Am unduiri de zeu. Şi colţi. 

din Cetăţile albe (1946)