Un păianjen, ca un neg,
Umblă lung, în şase peri.
Abia-l vezi şi e întreg
Cu nevoi şi cu dureri.
Vine de la munca lui,
Nu se-nşeală de picior.
Îl aşteaptă, colo-n cui,
Casa prinsă de urcior.
Nu mă vede, nu mă are,
Nu mă ştie de nimic,
De ce-oi fi atât de mare?
De ce-i el atât de mic? Din volumul Cuvinte potrivite, 1927
