Magda Isanos - Flori

  

Vijelioase flori, din pământ aburind,
ca nişte strigăte cresc, saltă zâmbind. 
Care e vrerea lor gingaşă-n vreme?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?

Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu şade deschis…
Haina lui mirosind a ierburi şi cer -
fără să ştie oraşul de piatră şi fer.

Mânile micilor flori intră-n pâmânt.
Morţii când le sărută ştiu dacă-i vânt, 
şi de pe dânsele sorb ploaia şi veştile.
Astfel, în flori îşi deschid morţii fereştile…

(Poezii, 1943)